Acasă / SOCIAL / Festivalul sud-coreean, ziua a doua, la Filarmonica Pitești

Festivalul sud-coreean, ziua a doua, la Filarmonica Pitești

Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești vă dă întâlnire, la Centrul Multifuncțional, joi, 23 februarie, de la ora 19.00, la a doua ediție a Festivalului sud-coreean. Dacă în prima zi a festivalului au evoluat artiști din România și Coreea, în a doua zi, dirijorul și soliștii vor fi din Coreea.

Joi, 23 februarie, festivalul continuă cu alte compoziții celebre interpretate de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijor, Gae Jun Jeon.  În program: C. Chaminade – „Concertino pentru flaut și orchestră, Op. 107”, J. Sibelius – „Concertul pentru vioară și orchestră în re minor, Op.47” și L. van Beethoven – „Simfonia a V – a”. Violonistul Kyungseo Park și flautista Junghui Kim sunt soliștii serii de joi.

Jeon Gae Jun

Gae Jun Jeon a absolvit Universitatea Națională Changwon (muzică clasică), Academia de Muzică „Gnesin” din Moscova (clarinet) și Conservatorul de Stat „Rachmaninov” din Rostov (dirijat). Profesor la Școala de Arte din Busan, dirijorul coreean este membru al orchestrei Kyungnam Pops, al cvintetului de suflători și al ansamblului „Tutti”, ambele din Changwon, al City Symphony Orchestra și al orchestrei Jinju Winds. De asemenea, este dirijor permanent al orchestrei Hamyang Dabyeot Youth Winds și al orchestrei Liceului Peniel din Busan. A fost invitat să dirijeze în Bulgaria și România, în afara Filarmonicii Pitești dirijând și la Filarmonica „Oltenia” din Craiova.

Violin Kyungseo Park

Născut în Coreea în 2002, Kyungseo Park a început studiul viorii la opt ani. În 2013 s-a mutat la Viena, unde și-a continuat studiile. Între 2014-2018, a facut parte din programul tinerilor muzicieni deosebit de talentati la University of Music and Performing Arts din Viena, în 2018 fiind admis într-un ciclu preuniversitar. În prezent este student la master la Viena. A participat la numeroase masterclassuri în Austria, Germania, Elveția, Liechtenstein, Croația, Bulgaria și Slovenia și a susținut multe concerte. A participat cu succes la diverse competiții naționale și internaționale. În 2015 si 2017 a primit  din partea Academiei de muzică internațională din Principatul Liechtenstein o bursă de studiu.

Kim Junhee

Câștigătoare a numeroase premii naționale și internaționale, flautista Junghui Kim este în premieră la Filarmonica Pitești. A absolvit studiile muzicale în țara natală, Coreea, unde a susținut atât concerte simfonice, cât și recitaluri camerale de succes.   

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului. Un bilet pentru pentru elevi și studenți  este 10 lei, respectiv 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei. Abonații au acces la ambele concerte.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar