Acasă / EVENIMENT / Fiind sub influența alcoolului, conducea cu viteză excesivă și nu a oprit la semnalul polițiștilor

Fiind sub influența alcoolului, conducea cu viteză excesivă și nu a oprit la semnalul polițiștilor

În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto, care conducea un autoturism pe strada Calea Câmpulung și a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 142 de km/h, însă acesta și-a continuat deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea lui și au reușit să îl oprească.

viteză-excesivă

În urma verificărilor efectuate de polițiști, conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un tânăr de 20 de ani, din Pitești. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare a abaterilor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare totală de 3.190 de lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 240 de zile.

Depistat sub influența alcoolului

În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 68 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Bălcescu din municipiul Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Conducea cu viteză excesivă

În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat, de 47 de ani, din Hârtiești, care conducea un autoturism în orașul Mioveni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 134 de km/h.
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

Conducea fără drept

În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au depistat un bărbat de 31 de ani, din Schitu Golești, care conducea un autoturism pe strada Negru Vodă din Câmpulung, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conform art. 335 din Codul Penal.

Conducea, fără drept, un autoturism neînmatriculat

În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat o femeie de 33 de ani, din Călinești, care conducea un autoturism pe DJ 704 B, fără a deține permis de conducere.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că numărul de înmatriculare montat pe autoturismul condus de aceasta are valabilitatea expirată.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație si conducerea unui autovehicul neînmatriculat, și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere, conform art. 334 și 335 din Codul Penal.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Cod portocaliu

ISU Argeș : Avertizare meteorologică! Cod portocaliu!

Pana mâine, 26 decembrie, ora 08:00, o parte a județului nostru se află sub incidența ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar