Acasă / SOCIAL / Filme în premieră – la Cinematograful „București”

Filme în premieră – la Cinematograful „București”

Sâmbătă, 2 octombrie 2021, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” va fi proiectat în premieră filmul „Nowhere special”, cu James Norton, Daniel Lamont, Eileen O’Higgins, Valerie O’Connor și Valene Kane în rolurile principale, în regia lui Uberto Pasolini.

John are 35 de ani și își câștigă traiul spălând ferestre. Își dedică tot timpul creșterii fiului său de patru ani, Michael, după ce mama i-a părăsit pe amândoi la scurtă vreme după ce a născut. Când John află că mai are doar câteva luni de trăit, principala sa grijă este să găsească familia perfectă pentru Michael. Mai mult, copilul nu trebuie să afle absolut nimic despre ce-l așteaptă.
Prețul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Duminică, 3 octombrie 2021, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” va fi proiectat filmul „România sălbatică”.
Regia le aparține lui Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, în rolul principal fiind Adrian Titieni.
La confluența dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră se află unul dintre locurile cu cea mai mare biodiversitate din Europa. Mărturie stau imaginile surprinse timp de mai bine de 7 ani de către Dan Dinu și Cosmin Dumitrache în cel mai amplu documentar dedicat naturii din țara noastră. Filmul te va purta timp de 2 ore în cele mai sălbatice zone din România, printre cele mai interesante animale, pentru a descoperi cele mai frumoase povești.
Prețul unui bilet la acest film este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Reamintim că, pe durata filmelor, spectatorii vor purta obligatoriu mască de protecție.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiile la locuințe

Când totul dispare, ce mai rămâne?

Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar