Acasă / EVENIMENT / Firme amendate pentru nereguli silvice

Firme amendate pentru nereguli silvice

material_lemnos (2)
În perioada 27-20 ianuarie, poliţiştii argeşeni, împreună cu reprezentanţi ai Birului Garda Forestieră Argeş din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti şi reprezentanţi silvici au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul forestier, ocazie cu care au verificat două societăţi comerciale cu sediul la Bughea de Sus. Cu acest prilej au fost depistaţi 17 bărbaţi cu vârste între 25 şi 53 de ani care transportau lemne cu căruţe, cu autoutilitare şi cu cu un autocamion fără a deţine documente care să ateste provenienţa legală sau de însoţire a materialului lemnos. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 18 amenzi în valoare de 30.500 de lei, totodată fiind confiscată cantitatea de aproximativ 25 mc de lemn.
În aceeaşi perioadă, polițiștii Secției Rurale Rucăr, împreună cu reprezentanții Biroului Garda Forestieră Argeș au acționat tot pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul forestier, ocazie cu care au verificat o societate comercială cu sediul în Dragoslavele.
În urma verificărilor s-a stabilit că există diferențe dintre stocul scriptic și cel faptic, rezultând că societatea a expediat cantitatea totală de 9,63 metri cubi de material lemnos (8,41 mc lemn rotund fag și 1,22 mc lemn rotund plop) fără documente legale. Firma cu pricina a fost amendată cu 5.000 de lei, iar materialul lemnos expediat fără documente legale a fost confiscat valoric.
Şi tot poliţiştii secţiei rurale amintit şi comisarii gărzii forestiere au controlat şi două firme din Rucăr. Şi acolo au fost constatate diferenţe dintre stocul scriptic şi cel faptic, în sensul că una dintre firme deţinea 2,28 mc cherestea de răşinoase fără documente legale. Societatea comercială a fost amendată cu 5.000 de lei, iar cheresteaua a fost confiscată şi predată ocolului silvic ompetent.
Autocamion plin cu lemne
La rândul lor, poliţiştii Secţiei Rurale Domneşti l-au depistat pe Paul D., în vârstă de 47 de ani, din Coşeşti, care transporta cu un atocamion cu semiremorcă 7,68 mc lemn de foc – lăturoaie de plop – fără a avea documente legale de provenienţă sau însoţire a transportului. Şoferul a foat amendat cu 4.000 de lei, iar încărcătura a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Domneşti.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar