Acasă / EVENIMENT / Fiţi alături de jurnalistul Adi Ilinca!

Fiţi alături de jurnalistul Adi Ilinca!

Are nevoie de 50.000 de euro!
Jurnalistul argeşean Adi Ilinca (39 de ani), de la săptămînalul Ancheta, are mare nevoie de ajutorul dumneavoastră. Pe 10 iulie, el a fost diagnosticat cu tumoră cerebrală de gradul II/III.
Colegii i-au fost alături din prima clipă şi s-au asigurat că diagnosticul este corect, prin efectuarea analizelor în mod repetat, în mai multe clinici din ţară. Din păcate, însă, toate investigaţiile ulterioare au confirmat diagnosticul.
Intervenţia, în Germania
Totuşi, o soluţie există, dar viaţa ziaristului costă, în această situaţie, 50.000 de euro. La recomandarea celor mai buni specialişti în neurochirurgie din România şi a doctorului Alexandru Ciurea, preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie, cea mai bună opţiune medicală este o intervenţie chirurgicală la Institutul de Neurochirurgie din Hanovra (Germania). Specialiştii de acolo sînt singurii care au dat asigurări că procedura medicală pe care o propun va elimina complet tumora. Ei consideră, însă, că operaţia se impune urgent, iar Adi a obţinut programare pentru internare pentru marţi, 22 iulie. Costurile operaţiei şi tratamentele de recuperare ulterioare sînt estimate la 50.000 de euro, conform răspunsului primit de la Hanovra.
Viaţa lui atîrnă de un fir de aţă!
Adi lucrează în presă de peste 15 ani, în ultimii şapte ani fiind la săptămînalul Ancheta. Cu cîteva zile în urmă, nu s-a simţit prea bine şi a mers la un control medical. Analizele aveau să îi aducă o veste foarte proastă: tumora cerebrală are 4,5 centimetri, iar specialiştii au subliniat urgenţa operaţiei. Cheltuielile pentru a-şi salva viaţa sînt peste puterile sale şi ale colegilor.
Cei care vor să îl ajute şi să-l susţină financiar pentru a trece cu bine peste acest hop din viaţa lui pot face donaţii la: BRD, agenţia Dobrogeanu Gherea, Piteşti, în următoarele conturi: RO17BRDE030SV64878940300 RON
RO42BRDE030SV46705490300 EUR
RO38BRDE030SV46705570300 USD

Sursa-curier.ro

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiile la locuințe

Când totul dispare, ce mai rămâne?

Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar