Un bărbat din Câmpulung a murit după ce a căzut de la etajul patru al unui apartament. Totul s-a petrecut în cursul dimineţii de ieri, motiv pentru care nimeni nu a văzut ce s-a întâmplat. Din primele date rezultă că este vorba despre o sinucidere. Evenimentul a avut loc la un bloc de pe strada Poenaru Bordea din centrul municipiului de la poalele Mateiaşului. Apelul la 112 a fost dat de unul dintre părinţi pe la ora 3.30. La faţa locului au ajuns un echipaj de la ambulanţă şi unul de la SMURD, dar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru bărbatul care zăcea fără viaţă în spaţiul verde din faţa blocului. Potrivit poliţiei judeţene, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, este fiul unui preot. Din verificări a rezultat că a studiat Teologia la Universitatea din Piteşti. În 2014 a încercat, fără succes, să fie hirotonit preot, iar în prezent lucra la o firmă din Câmpulung. Se presupune că insuccesul privind hirotonirea l-a marcat şi s-a ales cu o afecţiune psihică. Totodată, făcuse un credit în franci elveţieni, pe care nu-l mai putea achita. Săptămâna trecută, bărbatul, care e căsătorit şi are doi copii minori, a venit la Piteşti, unde a fost consultat de un medic psihiatru, care i-a prescris un tratament. În urmă cu două zile, el a mers acasă la părinţi. Era foarte agitat şi din acest motiv a decis să rămână la ei, pentru a se mai linişti. Aseară, după ce au servit masa, au plecat la culcare. Pe la ora 23, tatăl a deschis uşa camerei în care dormea fiul şi a văzut că acesta adormise şi sforăia. Totul părea în regulă şi nimic nu prevestea ceea ce avea să urmeze. În jurul orei 3.30, tatăl s-a trezit şi a mers la baie. Întrucât din camera fiului nu se auzea nimic, a deschis uşa şi a văzut patul gol şi fereastra deschisă larg la perete. S-a apropiat şi când s-a uitat în curtea blocului, şi-a văzut băiatul căzut pe spaţiul verde. Ce a urmat apoi, deja v-am informat. Părinţii i-au aprins o lumânare la capătâiul fiului şi l-au învelit cu o pătură până la sosirea criminaliştilor. Trupul bărbatului a fost preluat de Medicina Legală Argeş în vederea efectuării autopsiei.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...