Peste 30 de pompieri au intervenit în această după-amiază la un incendiu de vegetaţie uscată şi mărăciniş izbucnit în mijlocul pădurii Trivale din zona Releu. Intervenţia este extrem de dificilă din cauză că autospecialele nu pot ajunge la faţa locului din cauza lipsei căilor de acces sau a faptului că unele porţiuni de drum forestier sunt impracticabile, iar pompierii sunt nevoiţi să stingă flăcările cu mijloace de primă intervenţie (lopeţi, vermorele, mături de nuiele etc). Cea mai mare problemă a constituit-o însă vântul care sufla destul de tare şi făcea ca flăcările să se extindă din ce în cel mai mult, ameninţând astfel să ajungă la copaci. Din primele informaţii se pare că incendiul se manifestă pe aproximativ 10 hectare şi echipele de stingere depun eforturi însemnate pentru a pune focul sub control. Deocamdată nu se cunosc din ce cauză a izbucnit incendiul.
Val. N. Foto/Video -Mihai N.