Filarmonica Piteşti organizează joi, 1 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, primul concert simfonic al lunii, susţinut de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijorul Alexandru Ganea şi solistul Ion Bogdan Ştefănescu (flaut). În program: Arcangelo Corelli – Concerto grosso în Do major, op. 6, nr. 10, Saverio Mercadante – Concert pentru flaut şi orchestră în mi minor şi Franz Schubert – Simfonia nr. 1 în Re major. Alexandru Ganea a absolvit Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti (specializarea vioară), Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră, clasa Dumitru Goia. Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza. Este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În prezent este conferenţiar universitar şi dirijor al Orchestrei Simfonice „Universitaria” a U.N.M.B. A colaborat cu filarmonicile din Iaşi, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Bacău. Între 2008 şi 2012 a fost dirijor al Filarmonicii Piteşti, unde este invitat ca dirijor permanent. A colaborat cu pianiştii: Valentin Gheorghiu, Viniciu Moroianu, Vlad Dimulescu, Horia Maxim, Horia Mihail, Csiky Boldizsar, violoniştii Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Cristina Anghelescu, Paul Florin, Alexandru Tomescu, violonceliştii Marin Cazacu, Alexandru Moroşanu, Răzvan Suma, contrabasistul Petru Iuga, harpistul Ivan Roncea, flautistul Cătălin Opriţoiu, oboistul Dorin Gliga, cornistul Petrea Gîscă şi sopranele Felicia Filip şi Valentina Naforniţă. În 2014 îi apare, la Editura „Glissando”, volumul „Repere dirijoral-stilistice ale programatismului” şi, în 2015, la Casa de discuri „Eurostar”, CD-ul „Enescu, Lipatti, Silvestri”, protagonişti fiind Orchestra „Universitaria” a U.N.M.B. şi dirijorul Alexandru Ganea. Ion Bogdan Ştefănescu a debutat la 14 ani ca solist pe scena Ateneului Român. De atunci și până în prezent a susţinut numeroase recitaluri şi concerte în ţară şi în străinătate (Anglia, Franţa, Spania, Cehia, Coreea de Nord, Japonia, S.U.A., Ungaria, Italia, Germania, Olanda, Elveţia, Suedia, Norvegia ș.a.). Este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale de gen. A realizat, de-a lungul anilor, un număr impresionant de înregistrări la Societatea Română de Radio şi la Televiziunea Română, dar şi la societăţi de radio din străinătate. Ion Bogdan Ştefănescu cântă pe un flaut de aur „Muramatsu”. A mai concertat la Filarmonica Piteşti, atât în recitaluri camerale, cât şi cu orchestra simfonică.
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...