Acasă / SOCIAL / Fonduri alocate județului Argeș, pentru drumuri județene și comunale și pentru terenurile agricole calamitate

Fonduri alocate județului Argeș, pentru drumuri județene și comunale și pentru terenurile agricole calamitate

În urma demersurilor Consiliului Județean Argeș și a documentațiilor depuse, în colaborare cu primăriile comunelor argeșene, în ședința de Guvern de săptămâna trecută, au fost alocate fonduri pentru drumurile județene și comunale, precum și pentru suprafețele agricole afectate de calamitățile din perioada ianuarie – august 2014.
Astfel, în urma rectificării Bugetului de stat pe anul 2014, potrivit hotărârii publicate în Monitorul Oficial Nr. 738/9.10.2014, prin care au fost repartizate, pentru fiecare județ, sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Județul Argeș va primi 11.418 mii lei, una dintre cele mai mari sume repartizate, dintr-un total de 450 milioane lei, banii urmând a fi repartizați unităţilor administrativ-teritoriale, în funcţie de lungimea şi starea tehnică a acestora, prin hotărâre, de către Consiliul Judeţean Argeș.

De asemenea, și în domeniul agriculturii veștile sunt bune, Guvernul României adoptând, în ședința din data de 7 octombrie 2014, Hotărârea de Guvern privind aprobarea schemei ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada ianuarie – august 2014 care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal.
Conform Hotărârii de Guvern, județul Argeș va primi despăgubiri pentru o suprafață totală de 17.184,35 hectare, respectiv:
• Grâu – 7.298,8 ha (335 lei/ha)
• Porumb + sorg – 3.358 ha (335 lei/ha)
• Floarea soarelui – 1.845 (335 lei/ha)
• Rapiță – 2.918 ha (335 lei/ha)
• Orz – 548,1 ha (335 lei/ha)
• Legume în câmp + pepeni – 66 ha (610 lei/ha)
• Cartof – 71 ha (700 lei/ha)
• Plantații pomicole – 76,3 ha (1200 lei/ha)
• Secară+ Triticale – 852 (335 lei/ha)
• Ovăz – 20 ha (335 lei/ha)
• Orzoaică – 26 ha (335 lei/ha)
• Lucernă – 36,33 ha (250 lei/ha)
• Tutun – 68,82 ha (250 lei/ha)

Despre Administrator

Citeşte şi ...

absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina

Șapte absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina s-au alăturat colectivului IPJ Argeș

Șapte absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, care se alătură colectivului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar