Acasă / EVENIMENT / Fostul poliţist piteştean Cioacă şi-a retras contestaţia la executare

Fostul poliţist piteştean Cioacă şi-a retras contestaţia la executare

Mihai-Neacsu-FOTO-PRESS24-1Din motive care cel puţin deocamdată nu sunt cunoscute, fostul poliţist piteştean Cristian Cioacă pare să se fi răzgândit în noua sa tentativă de a scăpa din puşcărie. Astfel, după ce cu câtva timp în urmă a depus o contestaţie la executare şi a solicitat (din nou) să fie pus în libertate, el a făcut o mişcare de-a dreptul surprinzătoare, în sensul că a renunţat la cerere. A înaintat solicitarea de renunţare spre sfârşitul săptămânii trecute, după ce Curtea de Apel Piteşti stabilise deja termenul de judecată pentru ziua de luni, 22 iunie. Mai mult decât atât, Cioacă a şi precizat că nu doreşte să fie adus la instanţă. Însă, pentru că acţiunea fusese înregistrată deja în sistemul informatic al curţii piteştene, magistraţii au trebuit s-o ia în discuţie preţ de câteva secunde. Concret, completul de judecată a luat la cunoştinţă de solicitările lui Cristian Cioacă şi a declarat cererea ca rămasă fără obiect. E greu de spus dacă Cioacă a renunţat sau nu definitiv la intenţia de a scăpa de închisoare şi în orice moment se poate adresa instanţei cu cine ştie ce alte solicitări.Vă reamintim că, suspectat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, fostul poliţist a fost condamnat iniţial la 22 ani de puşcărie pentru omor şi profanare de cadavre. El este acuzat că, pe fondul unei stări conflictuale, în noptea de 29/30 august 2007 i-ar fi aplicat nevestei mai multe lovituri soldate cu decesul acesteia. Apoi, ar fi depesat (tranşat) cadavrul, pe care l-a transportat şi ascuns în locuri numai de el ştiute. Într-o râpă de lângă Râşnov au fost descoperite mai multe obiecte aparţinând atât Elodiei, cât şi lui Cioacă, printre care şi uniforma de poliţist a acestia. Ulterior, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Piteşti ai cărei magistraţi au schimbat încadrarea juridică a faptei din omor în lovituri cauzatoare de moarte şi Cioacă a fost condamnat la 15 ani şi opt luni de puşcărie, cea mai mare pedeapsă pronunţată pentru o asemenea infracţiune. Pe tot parcursul proceselor care au avut loc la Tribunalul Argeş, apoi la Curtea de Apel Piteşti, fostul poliţist a susţinut permanent că soţia ar fi în viaţă, fugită în altă ţară, şi că este condamnat pe nedrept pentru o faptă pe care nu a comis-o. Este al doilea caz când un inculpat a fost condamnat la ani grei de închisoare fără ca anchetatorii să fi descoperit cadavrul şi arma crimei şi fără ca acuzatul să-şi fi recunoscut fapta.

Val. N. Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar