Trei fraţi scandalagii au ajuns în spatele gratiilor şi după o noapte petrecută în arest au fost plasaţi sub control judiciar.
Pe la ora 19.30 a serii de sâmbătă, Secţia 3 Poliţie Piteşti a fost sesizată prin 112 cu privire la o stare conflictuală izbucnită în curtea unei case, ocazie cu care trei persoane au agresat un bărbat.
Din verificări a reieşit că fraţii Ionuţ, de 27 de ani, Nicolae Andrei, de 23 de ani, şi Constantin Gheorghe Z., de 20 de ani, toţi din Moşoaia, consumau alcool şi băuţi fiind, ei au agresat un bărbat de 40 de ani. Acesta s-a dus acasă, iar agresorii l-au urmărit, au intrat după el în curte şi l-au lovit din nou. Când şi-au dat seama că membrii familiei persoanei agresate au sunat la poliţie, indivizii au părăsit curtea lovind şi pe un vecin de-al victimei care era în faţa porţii.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de loviri sau alte violenţe, ameninţare, violare de domiciliu şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cei trei fraţi au fost reţiunuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei argeşene. Prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă, împricinaţii au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile având interdicţia de a se apropia ori de a lua legătura, sub orice formă, cu victima şi cu martorii.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...