Sâmbătă după-amiază, pompierii Detaşamentului Curtea de Argeş au fost solicitaţi că intervină la un incendiu care afecatat două proprieatăţi izbucnit în respectivul municipiu.
Din verificări a rezultat că, mai întâi, focul a izbucnit la acoperişul unui case de pe strada Lascăr Catargiu şi pentru lichidarea flăcărilor forţele profesioniste au acţionat cu două autospeciale de stins incendii şi o autoscară alături de un echipaj SMURD. La prima proprietate, de unde a plecat incendiul, flăcările au cuprins aproximativ 100 mp din acoperișul casei și circa 20 mp de acoperiș al unei anexe gospodărești. La cea de a doua proprietate, care se afla lângă anexă, au ars aproximativ 60 mp din acoperișul locuinţei. La fața locului paramedicii SMURD au asistat medical un bărbat de 75 de ani, care a suferit un atac de panică, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului este de natură electrică (efectul termic al curentului electric produs la nivelul instalației electrice din anexă).