Pe 1 şi 2 martie, pompierii argeșeni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a trei incendii violente produse în gospodării din judeţ.
Primul a izbucnit în comuna Pietroşani la o casă și anexele din gospodărie, intervenind trei echipaje de la Detaşamentele Mioveni și Curtea de Argeș alături de serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă Domnești, precum şi o ambulanţă SMURD.
Al doilea a avut loc marţi noapte într-o gospodărie din Cuca, unde pompierii de la Detașamentul Pitești și Garda de Intervenție Vedea au acţionat cu autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Ajunşi la fața locului, militarii au constatat că flăcările se manifestau generalizat la o locuință și la anexele construite din lemn aflate în vecinătate. Din fericire, bărbatul care locuia acolo a reușit să se evacueze înainte ca flăcările să ajungă în interiorul casei, iar cauza probabilă este coșul de fum deteriorat.
Cel de al treilea a izbucnit la ora 4.30 a dimineţii de 2 martie şi flăcările au distrus anexele unei gospodării din Cepari, precum și un autoturism cu remorcă. Au intervenit echipaje de la Detaşamentul de pompieri Detașamentul Curtea de Argeș și de la punctul de lucru Tigveni al ISU Argeş, care au reușit să evite propagarea flăcărilor la casa din imediata apropiere. Din păcate, animalele și păsările care se aflau în grajd şi în coteţ nu au mai putut fi salvate. Au mai ars aproximativ cinci tone de fân și câțiva metri cubi de cherestea, intervenția a durat peste cinci ore şi cauza probabilă a constituit-o efectul termic al curentului electric.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...