Miercuri dimineaţă, trei cetăţeni din comuna Dobreşti au anunţat că intră în greva foamei. I-am găsit în faţa Prefecturii Argeş, aşteptând să stea de vorbă cu prefectul Radu Perianu. După cum susţineau oamenii, necazurile sunt generate de modul în care s-au făcut puneri în posesie pe anumite suprafeţe de teren care le-ar aparţine, iar autorităţile locale nu întreprind nimic pentru a le rezolva problemele cu care se confruntă. Mai mult, chiar ar încurca, intenţionat zic ei, lucrurile.
Mărul discordiei îl constituie o uliţă, Valea Florii, pe care după 16 ani de folosinţă în bună înţelegere, o familie, care a cumpărat teren de la mătuşa mea, a închis-o cu gard fără să aibă acest drept. „Din 2020 ne judecăm. Au adus un expert consilier al lor, care mi-a trasat alt drum ce trece pe proprietatea unui om, cu care nu am absolut nimic, printr-un loc pe unde niciodată nu a fost drum. Suntem într-o situaţie disperată. În urma unei hotărâri judecătoreşti am obţinut ordonanţă preşedinţială, prin care ni se permite trecerea până la soluţionarea pe fond a situaţiei. Familia cu pricina nu respectă însă decizia instanţei şi închide uliţa după bunul plac. Sunt persoană încadrată în grad de handicap şi când am avut probleme, ambulanţa nu a putut ajunge la mine, fiindcă nu a avut pe unde intra” – Dorin Turigel.
Cu o situaţie similară se confruntă şi Ion Preda, din satul Fureşti. „Din 1990, nici acum nu am intrat în posesie a 3.600 mp de teren pe care l-a deţinut tatăl meu, fiindcă viceprimarul i-a făcut proces-verbal fictiv de punere în posesie unui unchi de-al lui. Eu stau mai spre pădure şi unul dintre vecini a închis uliţa cu gard. Deşi am sesizat, Primăria nu a luat nicio măsură. Dacă, Doamne fereşte, izbucneşte un incendiu, pompierii nu au cum să intervină”, declara acesta.Iată că, după atâta amar de vreme, legile funciare continuă să creeze probleme, a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
Tag-uri- . 24 A familie flori foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro incendiu pompierii r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...