În jurul orei 21 a serii de 15 noiembrie, Poliţia Câmpulung a fost sesizată prin 112, de către o femeie din municipiul de sub Grui, despre faptul că a văzut în curtea casei doi necunoscuţi, care încercau să sustragă bunuri.
Polițiștii de ordine publică s-au deplasat cu operativitate la adresa indicată de femeie unde au depistat în flagrant delict un bărbat care avea asupra sa mai multe bunuri. La vederea polițiștilor, indidivul nu s-a supus somației și a încercat să fugă, dar oamenii legii l-au prins și imobilizat, ulterior fiind condus la sediul poliției pentru audieri.
Din verificări s-a stabilit că este vorba despre Andrei F., 44 de ani, din Câmpulung, care a furat mai multe bunuri din gospodăria reclamantei.
După administrarea probatoriului, sub supravegherea procurorului, împricinatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat.
De asemenea, extinzând cercetările, poliţiştii au mai stabilit că la comiterea faptei ar fi participat și un al doilea bărbat. Acesta este Alexandru Bogdan N., de 40 de ani, de asemenea din municipiul de la poalele Mateiaşului.
În ziua de 16 noiembrie, ambii bărbați au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, iar procurorul i-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...