În ședința de astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dispus următoarele măsuri pentru localitatea Morărești, în care incidenţa cumulată la 14 zile este în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 locuitori:
- este interzisă circulația în afara locuinței/ gospodăriei, după ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
- se permite funcționarea operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, până la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Operatorii pot colabora cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
- este suspendată activitatea desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness.
Pentru localitățile Curtea de Argeș, Ungheni, Bradu, Morărești, Ștefănești, Cetățeni, Dragoslavele, Băiculești, Stolnici, Dîrmănești, Valea Iașului, Hîrsești în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori s-au stabilit următoarele măsuri:
- este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor.
- este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru persoanele cazate în aceste unități.
Pentru operatorii economici prevăzuți mai sus, a căror activitate a fost restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în interiorul clădirilor.
- este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc sau activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Măsurile se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, d) Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
- sunt interzise activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte ;
Măsurile de mai sus sunt dispuse pentru o perioada de 14 zile.
Toate aceste informații se găsesc în Hotărârea Nr. 27 din data de 16.04.2021.
Tag-uri- . 24 A A1 concert foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro public r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...