O patrulă a Jandarmeriei Argeş aflată în misiune împreună cu inspectori silvici a fost atacată de hoţii de lemne din Păuleasca. Întrucât viaţa le era pusă în pericol, jandarmii au făcut uz de armă şi au chemat întăriri. În sprijinul lor au intervenit mascaţi ai grupei de intervenţie a jandarmeriei judeţene şi ai Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, care după vreo trei ore au reuşit să reinstaureze liniştea şi ordinea. Mai multe persoane au fost duse la audieri la sediul poliţiei din municipiul Basarabilor pentru infracţiunea de ultraj. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, iar ieri am aflat că procurorul de caz ar fi dispus ca cercetările să continue cu suspecţii în stare de libertate. Acu’ nu că am vrea să fim cârcotaşi, dar ţinând cont de gravitatea faptei şi că jandarmii au fost la un pas de a fi linşaţi de rudari, nu credem că indulgenţa dovedită faţă de agresori este cea mai bună soluţie. Dacă în continuare hoţii de lemne vor fi lăsaţi să facă ce vor, inclusiv de a ataca forţele de ordine, nu excludem ca, Doamne fereşte, mai devreme sau mai târziu şi în Argeş să aibă loc un eveniment de genul celui din gara Burdijeni, Suceava, unde un poliţist aflat în timpul serviciului a fost ucis fără scrupule de un dezaxat.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...