Acasă / EVENIMENT / Imagini stupefiante în magazinul Kaufland din Curtea de Argeş

Imagini stupefiante în magazinul Kaufland din Curtea de Argeş

Imagini stupefiante au fost surprinse marţi seară în magazinul Kaufland din Curtea de Argeş şi apoi postate pe reţele de socializare. Sub privirile oamenilor aflaţi la cumpărături, un şoarece se plimba nestingherit pe carnea expusă în vitrine. Sesizaţi, nici angajaţilor unităţii nu le venea să creadă ce văd. Mai mult, în timp ce o vânzătoare a încercat să prindă şoarecele, acesta şi-a lăsat excrementele în vitrină şi a dispărut printre bucăţile de carne.

9.000 lei amendă!
După ce imaginile au fost difuzate pe internet, ieri-dimineaţă la Kaufland Curtea de Argeş au sosit inspectori ai Protecţiei Consumatorilor şi Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care au efectuat o amplă acţiune de control.
„Am văzut ieri ştirea şi filmuleţul şi i-am sesizat imediat pe directorii DSP şi DSV Argeş care s-au deplasat la faţa locului. Vor fi sancţiuni”, a declarat Magda Tofan, comisar-şef al OPC Argeş. „Am început o acţiune încă de aseară, după ce am fost anuntaţi de OPC. Deocamdată, s-a aplicat companiei Kaufland România o amendă de 9.000 lei şi au fost stabilite şi alte sancţiuni, care vor fi făcute publice la finalul controlului”, a spus la rândul său Sorin Sorescu, director adjunct al DSVSA Argeş.

Închis la grill
Surprinzător, partea unde funcţionează grill-ul unităţii era închisă ieri-dimineaţă, adică exact când inspectorii erau în control. Nimeni nu le-a dat explicaţii clienţilor care aşteptau deschiderea, ci au fost lipite doar câteva afişe prin care era anunţat că grill-ul nu va funcţiona miercuri. Ironică, o angajată a spus că gerul e de vină, cu toate că în zilele anterioare fusese mult mai frig, dar grill-ul nu fusese oprit.

Scuzele conducerii
În urma celor întâmplate, conducerea Kaufland România a transmis un comunicat în care-şi precizează poziţia. „Le cerem scuze clienţilor pentru incidentul regretabil din Curtea de Argeş. Am retras imediat toate produsele din vitrină pentru distrugere, am restabilit condiţiile igienico-sanitare necesare desfăşurării activităţii şi, în acelaşi timp, am solicitat o intervenţie urgentă a firmei cu care colaborăm pentru deratizare. Precizăm că lunar au loc proceduri pentru deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie în toate magazinele noastre, derulate prin intermediul unor companii specializate. Ultima intervenţie de acest tip a avut loc în urmă cu numai cinci zile în magazinul din Curtea de Argeş şi nu au fost găsite deficienţe. Tratăm cu maximă seriozitate incidentul şi, suplimentar, pentru a ne asigura prin toate mijloacele că cele mai înalte standarde igienico-sanitare sunt respectate, vom relua şcolarizarea angajaţilor din acel magazin”, se precizează în comunicat.
Apreciem reacţia rapidă a conducerii companiei, dar asta nu justifică sub nicio formă incidentul produs. Că doar n-o fi fost adusă rozătoarea de… concurenţă. În altă ordine de idei, este de neînţeles modul în care a ajuns acolo un şoarece, principal vector de transmitere a unor afecţiuni dintre cele mai grave. Ca să nu mai vorbim despre dezgustul clienţilor, care de acum încolo se vor gândi de două ori înainte de a mai cumpăra carne sau produse din carne de la unitatea din municipiul Basarabilor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar