
Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş, sub coordonarea unui procuror, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt calificat în formă continuată şi au încătuşat un bărbat. Acesta este Ionuţ R., are 26 de ani, şi e din Piteşti.
Din verificări a reieşit că, în jurul orei unu a nopţii de 22 spre 23 aprilie, individul a încercat să intre spargând geamul unui chioşc din municipiul Basarabilor, iar ulterior a pătruns într-o florărie din acelaşi oraş cu intenţia să fure bani şi bunuri.
După administrarea probatoriului, spărgătorul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Citeşte şi ...
Incendiu într-o gospodărie din comuna Cotmeana, satul Lințești
Incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Cotmeana, satul Lințești.Intervin pompierii cu trei autospeciale de stingere, ...
Foto Press 24