Acasă / SOCIAL / În Argeş mai sunt patru veterani de război peste 100 de ani

În Argeş mai sunt patru veterani de război peste 100 de ani

Veterani peste 100 ani Arges (1)Veteranii de război sunt din ce în ce mai puţini şi societatea are obligaţia morală să evidenţieze dragostea lor de ţară şi faptele de arme pentru apărarea gliei strămoşeşti.
În Argeş locuiesc patru veterani de război care au depăşit vârsta de 100 de ani şi au fost vizitaţi de ofiţeri ai Direcţiei calitatea vieţii personalului din Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică al Ministerului Apărării Naţionale şi elevi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti. Cele două delegaţii au ascultat poveştile trăite pe front, care vor fi cuprinse într-un album al veteranilor de război centenari în scopul promovării în rândul copiilor şi tinerilor din societatea românească în general şi argeşeană în special a istoriei adevărate, povestită chiar de cei care au făcut-o. Primul dintre veteranii vizitaţi a fost generalul de brigadă în retragere Constantin Năstase, din Mioveni, care la vârsta de 102 ani a împărtăşit din experienţele sale de pe front când avea doar 25 de ani şi a plecat la război în fruntea unui pluton din Regimentul 19 Infanterie Caracal. „După ce-am trecut Nistrul, am îngenuncheat, am sărutat pământul românesc, am rostit Tatăl nostru şi am zis: astăzi m-am născut a doua oară!”, a declarat încă emoţionat generalul Năstase. Al doilea veteran vizitat a fost Alexandru Zamfirescu, ce va împlini vârsta de 104 ani în acest an şi a luptat în linia întâi fiind îmbărbătat la un moment dat chiar de mareşalul Antonescu. Veterani peste 100 ani Arges (2)„Sentimentul de dragoste de ţară a fost mai puternic decât frica de moarte pe care am simţit-o în momentele grele ale războiului”, spunea venerabilul ostaş. Gheorghe Deaconu a fost al treilea veteran vizitat, de la care oaspeţii au aflat cum a supravieţuit în tranşee la trecerea tancurilor ruseşti peste el şi care în acest an va împlini 102 ani. Ultimul veteran căruia i s-a trecut pragul casei a fost Dumitru Mihăilă, care timp de nouă luni a fost preot pe front şi îşi îmbărbăta camarazii încercând să-i convingă că încrederea în Dumnezeu îi va ocroti. În fiecare dimineaţă ţinea o scurtă slujbă, după care camarazii săi plecau să-şi îndeplinească misiunile. Dumitru Mihăilă a îmbrăcat hainele preoţeşti înainte de începerea războiului şi le-a dat jos la vârsta de 85 de ani, iar în acest an va împlini 102 ani.Fiecare veteran a primit câte un buchet de flori, un cadou simbolic şi câte o diplomă de excelenţă din partea Secretarului de Stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului şi a comandantului Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” cu promisiunea că vor mai fi vizitaţi şi cu alte ocazii.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar