Acasă / EVENIMENT / În luna mai vor fi finalizate lucrările de extindere a UPU și Ambulatoriu

În luna mai vor fi finalizate lucrările de extindere a UPU și Ambulatoriu

“În luna mai vor fi finalizate alte două mari proiecte ale Consiliului Județean Argeș care vizează infrastructura de sănătate. Vorbim de proiectele de extindere și dotare a Ambulatoriului Integrat și a spațiilor de Urgență ale Spitalului Județean Pitești, realizate din fonduri europene accesate de consiliu.” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.De altfel, vicepreședintele Marius Nicolaescu a mers și astăzi pe cele două șantiere împreună cu echipele de implementare ale proiectului de la Consiliul Județean și de la Spitalul de Urgență.

 

Valoarea celor două proiecte depășește 30 de milioane de lei.

“Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești”  a presupus construirea unei clădiri noi cu subsol, parte și două etaje (S+P+2E), unde vor funcţiona 12 cabinete de consultaţii şi tratament: Reumatologie, Urologie, Dermatologie, Alergologie, Medicină internă, Urologie, Neurologie, Oncologie, Chirurgie vasculară, Chirurgie generală, Chirurgie toracică şi Ginecologie. Prin realizarea proiectului se urmărește creșterea numărului de beneficiari de infrastructură medicală dotată pentru servicii medicale comunitare și ambulatorii.

“Extindere și dotare spații Urgență și amenajări incintă Spital Județean de Urgență Pitești” a presupus, printre altele, extinderea spațiilor medicale la nivelul demisolului prin realizarea unui spațiu de resuscitare cu două paturi, spațiu de evaluare și tratament imediat cu 13 paturi, o zonă de imagistică dotată cu un aparat Computer Tomograf și echipament Röntgen pentru radiografii. La nivelul parterului sunt amenjate spații destinate personalului medical astfel: o sală de întâlniri colective, birou medic șef UPU, birou asistent șef UPU, cameră de odihnă, cameră de gardă, vestiare și grupuri sanitare organizate pe sexe și un spațiu tehnic. Spațiile exterioare au fost adaptate în așa fel încât funcționarea corectă a noilor spații să nu fie întreruptă (ambulanța cu pacienții în stare critică va intra direct în cadrul unității de imagistică UPU, din exterior). Acest proiect are drept finalitate reducerea timpilor de așteptare până la rezolvarea cazurilor prezentate în structura de urgență, creșterea gradului de satisfacție al pacienților/aparținătorilor, precum și a gradului de satisfacție a salariaților din structură, toate aceste îmbunătățiri ale activității regăsindu-se finalmente în creșterea calității serviciilor medicale furnizate de Spitalul de Urgență Pitești.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

articolelor pirotehnice

Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți oameni și pentru animale!

Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: “Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar