În perioada 31.07.2025, ora 08:00 – 01.08.2025, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 29 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
INCENDII:
Colegii noștri au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă din curtea unei biserici din municipiul Pitești, strada Teiuleanu. De urgență, la fața locului s-au deplasat șase echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ. Sosiți la locul solicitării, pompierii au constatat că flăcările se manifestau generalizat în interiorul anexei, pe o suprafață de aproximativ 10 mp, cu degajare mare de fum și prezenta pericol de propagare la o construcție din imediata apropiere. Incendiul a fost stins în limitele găsite, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații închise.
INTERVENȚII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
Echipajul pirotehnic al ISU Argeș a fost solicitat să intervină în comuna lunca Corbului, strada Irisului, pentru ridicarea, transportul și depozitarea, în vederea distrugerii, a unui element de muniție.
În urma operațiunilor de cercetare, colegii noștri au constatat că este vorba despre un proiectil fumigen de calibrul 105, trecut prin gură de foc, cu proveniență din al doilea Război Mondial.
Muniția a fost descoperită de către o persoană în timp ce efectua săpături.
!!! REAMINTIM CETĂȚENILOR
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce trebuie să facă atunci când găsesc obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare:
⛔ Nu atingeți aceste elemente;
⛔ Nu le loviți sau mişcați din locul în care au fost găsite;
⛔ Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;
Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervină în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

Totodată, în intervalul de referință, a fost semnalată prezența unor animale periculoase (urși) în comunele Nucșoara, Stoenești, Arefu și Rucăr. În zonele indicate, s-au deplasat echipaje ale ISU Argeș pentru asigurarea măsurilor din competență. De asemenea, pentru avertizarea populației, s-a dispus și măsura transmiterii de mesaje Ro-Alert.
Pentru evitarea unor evenimente nedorite, venim în sprijinul populației cu un set de recomandări:
- Evitați zona, rămâneți în locuințe;
- Păstrați distanța față de animal, nu îl hrăniți și nu încercați să vă fotografiați cu acesta;
- Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie.
De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 22 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Foto Press 24