În perioada 28.01.2025, ora 08:00 – 29.01.2025, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 32 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
INCENDII:
(ora 12:58) Detașamentul de Pompieri Câmpulung a acționat în comuna Albeștii de Muscel pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată. În urma incidentului a ars o suprafață de teren de aproximativ 2.000 mp și au fost afectate cinci buturi și un gard din lemn. Nu au fost identificate victime ale evenimentului.
Facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să fie conștienți de faptul că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un eveniment de proporții care poate genera pagube materiale însemnate și poate duce chiar și la pierderea de vieți omenești.
Astfel, reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise!
❗Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
(ora 17:42) Garda de Intervenție Topoloveni a intervenit în comuna Călinești, satul Vrănești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe. În urma incendiului a fost afectat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ opt mp, iar la sosirea pompierilor, flăcările prezentau pericol de propagare la întreaga locuință. Incendiul a fost stins în limitele găsite, iar în urma evenimentului nu au fost identificate victime.
(ora 20:51) Secția de Pompieri Costești a fost solicitată să intervină în comuna Suseni pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă. În urma incendiului s-au degradat tavanul și pereții unei încăperi. Nu au fost identificate victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coș, canal, burlan de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Din nou, atragem atenția asupra faptului că verificarea și curățarea periodică a coșului de fum nu doar că asigură o bună funcționare a sistemului de încălzire, dar previne și acumularea de funingine, care poate provoca incendii sau intoxicații cu monoxid de carbon. Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, țineți cont de sfaturile noastre:
- verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
- coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).
INTERVENȚII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
(ora 11:09) Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Pitești, cu o autospecială de intervenție, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au intervenit în orașul Ștefănești în cazul unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului a rezultat o victimă, care a fost preluată și transportată la spital de către echipajul medical. La fața locului, pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
(ora 11:40) Echipajul pirotehnic al ISU Argeș a intervenit pentru identificarea, ridicarea, transportul și depozitarea în vederea distrugerii, a unor elemente de muniție. Au fost identificate două gloanțe de calibrul 7,92 mm și un glonț de calibrul 11,43 mm, de proveniență din Primul Război Mondial.
!!! REAMINTIM CETĂȚENILOR
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce trebuie să facă atunci când găsesc obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare:
⛔ Nu atingeți aceste elemente;
⛔ Nu le loviți sau mişcați din locul în care au fost găsite;
⛔ Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;
Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervină în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente. De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 19 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.