Acasă / EVENIMENT / În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 36 de misiuni

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 36 de misiuni

Când-apelăm-112

În perioada 02.04.2025, ora 08:00 – 03.04.2025, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 36 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

INCENDII:

(ora 12:42) Două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit în municipiul Pitești, strada Intrarea Mihail Străjan, în cazul unui incendiu izbucnit într-un apartament. La sosirea pompierilor, incendiul era stins, însă locuința și casa scării erau inundate cu fum. În urma producerii incidentului nu au rezultat victime, colegii noștri acționând pentru ventilarea spațiilor și înlăturarea efectelor negative ale incendiului.

(ora 12:55) Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat au intervenit în comuna Rătești, DJ 702A, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la o butelie aflată într-o încăpere a unei case. De urgență, colegii noștri au evacuat butelia din locuință, astfel, evitând producerea unei tragedii. În urma evenimentului, au mai ars aparatul de gătit și materiale textile. Evenimentul nu s-a soldat cu victime.

INTERVENȚII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:

(ora 11:02) Pompierii de la Detașamentul Pitești, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, au intervenit în municipiul Pitești, strada Smeurei, în cazul unui eveniment rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o clădire. Echipajul medical a preluat și transportat la spital două persoane, iar pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.

(ora 11:25) Pompierii argeșeni de la Detașamentul de Pompieri Bradu au acționat în comuna Bradu, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului, nu au rezultat victime, iar pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor.

De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 25 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Căteasca, A1, Km 94

Accident rutier pe raza localității Căteasca, A1, Km 94

Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, produs pe raza localității Căteasca, A1, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar