În perioada 05.05.2025, ora 08:00 – 06.05.2025, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 47 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
INTERVENȚII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
(ora 15:30) Pompierii de la Detașamentul Mioveni au acționat în orașul Mioveni, strada 7 septembrie 1485, în cazul unui eveniment rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Paramedicii SMURD au asistat o persoană de sex masculin, motociclistul, în vârstă de 28 de ani, care prezenta zgârieturi și acuza durere la membrele superioare și la membrul inferior stâng. După acordarea prim ajutorului calificat, persoana a fost transportată la spital. Pompierii au asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
(ora 17:37) Pompierii de la Detașamentul de Pompieri Bradu au intervenit în municipiul Pitești, zona Târgul Săptămânal, pentru asigurarea măsurilor specifice la un eveniment rutier în care un autoturism a lovit gardul unei proprietăți. În urma incidentului, vehiculul a fost avariat în partea din față. Echipajul medical prezent la fața locului nu a identificat victime.
Echipaje SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung au intervenit în municipiul Câmpulung, strada Henry Richard și comuna Mălureni, strada Malului, pentru asigurarea îngrijirilor medicale, în caz de necesitate, în urma unei sesizări a prezenței unor animale periculoase (urși) în zonă. Pentru avertizarea populației, s-a dispus și măsura transmiterii unui mesaj Ro-Alert.
Pentru evitarea unor evenimente nedorite în cazul acestor situații, venim în sprijinul populației cu un set de recomandări:
- Evitați zona, rămâneți în locuințe;
- Păstrați distanța față de animal, nu îl hrăniți și nu încercați să vă fotografiați cu acesta;
- Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie.
Deși pot exista situații când primirea mesajelor poate genera disconfort, transmiterea acestora este imperios necesară având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT – salvarea de vieți și protejarea bunurilor.
Reamintim, totodată, că prin intermediul Sistemul RO-ALERT se transmit, indiferent de ora, informații relevante, bazate pe date concrete furnizate atât de structuri specializate (Administrația Națională de Meteorologie, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și alte instituții cu rol și competențe în domeniul managementului situațiilor de urgență), dar și de către apelanți (martori ai situațiilor în speță), atent verificate și documentate.
Dezactivarea opțiunii de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieții comunităților în cazul producerii situațiilor de urgență, ce vă pot pune viața în pericol.Asiguram opinia publică de faptul că obiectivul fundamental al activității noastre rămâne eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, cu scopul de a creşte continuu gradul de siguranţă a cetăţeanului.
De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 38 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Foto Press 24

