În perioada 18.03.2025, ora 08:00 – 19.03.2025, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 52 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
INCENDII:
În intervalul menționat, pompierii argeșeni au acționat în comunele Valea Iașului, Poienarii de Muscel și Morărești pentru stingerea a trei incendii izbucnite la coșurile de fum ale unor locuințe. La sosirea colegilor noștri, ardea funinginea din interiorul coșurilor de evacuare a fumului. La cea de-a treia misiune, respectiv incendiul din comuna Morărești, flăcările violente s-au manifestat la acoperișul unei case, pe o suprafață de aproximativ 60 mp și prezentau pericol de propagare la întreaga locuință. În niciuna dintre situații nu au fost identificate victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiilor a fost coș, canal, burlan de fum necurățat de funingine.
Pentru a evita producerea unor tragedii, țineți cont de sfaturile noastre:
• verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
• coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
• coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).
INTERVENȚII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
În perioada supusă analizei, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul a două evenimente rutiere în care au fost implicate trei autoturisme, pompierii asigurând măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, iar echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au asigurat asistența medicală. Evenimentele s-au produs în comunele Bradu și Brăduleț, în urma acestora fiind evaluată o persoană, nefiind necesar transportul la spital.
Totodată, pompierii argeșeni au mai acționat, prin luarea măsurilor care s-au impus, pentru înlăturarea efectelor negative produse în urma vântului puternic, în următoarele situații:
- municipiul Pitești, strada Zimbrului, pentru degajarea unui copac căzut, care bloca accesul spre un bloc;
- municipiul Pitești, zona Cornul Vânătorului, pentru degajarea unui copac căzut pe stradă și bloca o cale de rulare;
- comuna Valea Iașului, degajarea unui copac căzut pe fire de energie electrică;
- municipiul Câmpulung, str. Constantin Brâncoveanu, pentru degajarea unei table desprinsă de pe acoperișul unei locuințe;
- municipiul Câmpulung, str. Pictor N. Grigorescu, pentru degajarea unui copac care era în pericol să cadă;
- municipiul Pitești, str. Gheorghe Asachi, pentru degajare unui copac care prezenta pericol să cadă pe autoturisme;
- municipiul Pitești, strada I. Budai Deleanu, pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil.
De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 24 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.