În perioada 10.05.2024, ora 08:00 – 13.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 148 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
INCENDII:
11.05.2024
(ora 15:31) Garda de Intervenție Topoloveni a acționat în localitatea Leordeni pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată. În urma evenimentului a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 3.000 mp și au mai ars în jur de 50 m gard din lemn. Nu au fost înregistrate victime.
INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
12.05.2024
(ora 12:13) Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Pitești a intervenit în municipiul Pitești, strada Costache Negri, pentru salvarea a doi pui de coțofană, căzuți din cuib. Puii nu prezentau răni vizibile, iar cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialei, salvatorii au reușit să îi aducă înapoi în cuib, în siguranță.
În perioada supusă analizei, pompieri au fost solicitați să intervină la cinci evenimente rutiere în care au fost implicate opt vehicule, pompierii asigurând măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, iar echipaje SMURD și cele din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au asigurat asistența medicală. În urma accidentelor au fost identificate nouă victime, dintre care două decedate. În urma evaluării medicale de la fața locului, trei persoane au fost transportate la spital.
Totodată, inspectorii de prevenire argeșeni au desfășurat, în județul nostru, opt acțiuni de control și opt activități de informare preventivă la unități de alimentație publică din zona Dedulești.Pentru siguranța tuturor, pe timpul controalelor, s-au urmărit respectarea măsurilor cu rol de securitate la incendiu, modul de exploatare a aparatelor de gătit și exploatarea în siguranță a instalațiilor utilitare aferente construcțiilor respective (încălzire, electrice și ventilație).În urma acestor verificări, au fost aplicate 14 amenzi contravenționale în cuantum total de 13.000 lei.
De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 94 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.