Acasă / EVENIMENT / În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 144 de misiuni

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 144 de misiuni

În perioada 02.02.2024, ora 08:00 – 05.02.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 144 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

          INCENDII:

INCENDIU CASA AREFU ARGES (3)

          02.02.2024

          (ora 14:36) Secția de Pompieri Costești a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Lunca Corbului. La momentul sosirii forțelor de intervenției, ardeau obiecte de mobilier dintr-o încăpere, incendiul prezentând pericol de propagare la întreaga locuință. Prin acțiunea operativă, pompierii au reușit să salveze restul casei. Paramedicii SMURD au monitorizat și transportat la spital o persoană de sex masculin, în vârstă de 72 de ani, care prezenta arsuri la membre și în zona feței.

          03.02.2024

          (ora 03:51) Colegii noștri de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung au intervenit în localitatea Godeni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. În urma evenimentului, s-a constatat că au ars o magazie în suprafață de aproximativ 120 mp și o cantitate de circa 30 mc de lemn. Nu au fost identificate victime.

          04.02.2024

Incendiu la o clădire

          (ora 19:37) Pompierii argeșeni au intervenit în municipiul Pitești, strada Teilor, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un operator economic, cu destinația restaurant. La sosirea forțelor de intervenție, ardea generalizat acoperișul terasei clădirii pe o suprafață de aproximativ 200 mp, cu posibilitate de propagare la întreaga construcție. În urma evenimentului au mai ars obiecte de mobilier și aparatură electronică. Nu au fost identificate victime ale evenimentului, persoanele din interior evacuându-se până la sosirea forțelor de intervenție.

          (ora 22:06) Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit în comuna Arefu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. Forțele operative ajunse la locul solicitării au constatat că incendiu se manifesta generalizat la o construcție și o anexă lipită de aceasta, pe o suprafață totală de aproximativ 70 mp, prezentând pericol de propagare la o altă locuință din apropiere. În interiorul casei a fost identificată o victimă de sex feminin, în vârstă de 87 de ani, pentru care, din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului alături de personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arefu.

          (ora 04:42) Două echipaje de pompieri de la Detașamentul Pitești au fost solicitate să intervină în localitatea Drăganu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un ansamblu de transport. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei punți a unei semiremorci, cu posibilitate de extindere la alte două semiremorci. Paramedicii SMURD au monitorizat și transportat la spital o victimă de sex masculin, în vârstă de 40 de ani, care prezenta atac de panică și intoxicație cu fum.

          În intervalul de referință, pompierii argeșeni au acționat pentru localizarea și lichidarea a șase incendii în care au ars aproximativ 32.600 mp vegetație uscată și în jur de 100 kg deșeuri menajere. Acestea s-au produs astfel:

incendiu vegetatie uscata arges (3)

- Băiculești, au ars aproximativ 20.000 mp de vegetație uscată, cu posibilitate de propagare la fondul forestier;

- Albota, au ars aproximativ 2.500 mp de vegetație uscată;

- Vedea, au ars aproximativ 5.000 mp de vegetație uscată;

- Ștefănești, au ars aproximativ 1.000 mp de vegetație uscată și în jur de 100 kg deșeuri menajere;

- Stolnici, au ars aproximativ 20.000 mp de vegetație uscată;

- Bălilești, au ars aproximativ 2.000 mp de vegetație uscată.

         Facem apel către cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și le reamintim că arderile necontrolate sunt interzise prin lege.

         Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

​            Totodată, nu trebuie trecut cu vederea faptul că aceste arderi pot provoca și accidente rutiere, care se pot solda chiar și cu pierderi de vieți omenești, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe căile de circulație.

          INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:

Autoturism intrat într-un cap de pod pe raza localității Albeștii de Argeș (2)

         În finalul săptămânii, colegii noștri au fost solicitați să intervină la opt evenimente rutiere în care au fost implicate 13 vehicule, pompierii asigurând măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, precum și asistența medicală la nevoie, alături de echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. În urma accidentelor au fost identificate șase victime, iar după evaluare, patru au fost transportate la spital.

         Totodată, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 98 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.   

         De asemenea, inspectorii de prevenire ai ISU Argeș, au desfășurat în week-end 10 acțiuni de control la unități de cazare și alimentație publică, efectuând și 6 activități de informare preventivă.

         În cadrul acestor controale, s-au verificat respectarea măsurilor cu rol de securitate la incendiu în ceea ce privește siguranța utilizatorilor, exploatarea instalațiilor cu rol de securitate la incendiu, menținerea practicabilă a căilor de evacuare în caz de incendiu la parametrii proiectați, exploatarea în siguranță a instalațiilor utilitare aferente construcțiilor respective (încălzire, electrice, ventilație).

         În urma acestor acțiuni au fost constatate 20 de deficiențe, inspectorii de prevenire aplicând 13 amenzi în valoare totală de 74.500 lei și 7 avertismente.

          În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.       

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar