Acasă / EVENIMENT / În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 178 de misiuni

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 178 de misiuni

În perioada 01.03.2024, ora 08:00 – 04.03.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 178 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

          INCENDII

Incendiu de vegetație uscată (2)

          02.03.2024

         (ora 21:57) Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat au intervenit în comuna Beleți Negreșit, în cazul unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. Echipajele ajunse la locul solicitării au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Prin intervenția promptă a pompierilor, s-a reușit evitarea propagării flăcărilor la întreaga locuință. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.

          03.03.2024

         (ora 09:38) Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină într-o gospodărie din comuna Priboieni, în cazul unei explozii urmată de incendiu. Forțele de intervenție  sosite la locul solicitării, au constatat că incendiul se manifesta în dezvoltare la o butelie depozitată în camera centralei termice. În urma producerii evenimentului a fost afectată structura acoperișului încăperii și au mai ars materiale textile, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică și izolația unui perete. Echipajele medicale au identificat o victimă de sex masculin, care prezenta arsuri pe corp. Aceasta a fost monitorizată și transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.

         (ora 18:42) Pompierii de la Detașamentul Pitești au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la nivelul coșului de fum al unei locuințe din orașul Ștefănești. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că ardea funinginea din interiorul coșului de evacuare a fumului. Incendiul a fost lichidat rapid, prin intervenția promptă împiedicându-se propagarea flăcărilor la casă. În urma evenimentului nu au rezultat victime.

          În perioada supusă analizei, pompierii argeșeni au intervenit pentru localizarea și stingerea a 24 de incendii izbucnite la vegetația uscată, care s-au răspândit și au afectat o suprafață de teren de aproape 30 de hectare. În urma acestora, pe lângă vegetația uscată, au mai ars  mărăciniș și deșeuri menajere.

          Salvatorii au acționat zeci de ore pentru înlăturarea efectelor negative produse de acestea, dar și pentru salvarea bunurilor și proprietăților cetățenilor, unele dintre incendii prezentând pericol de propagare la locuințe. 

Incendiu vegetația uscată (1)

          Incendiile s-au produs, după cum urmează:

- trei incendii produse în orașul Topoloveni, unde au ars aproximativ 62.600 mp. La sosirea echipajelor de intervenție, unul dintre incendii prezenta pericol de propagare la casele din apropiere. În urma evenimentelor, au mai ars și 30 de pomi fructiferi;

- orașul Ștefănești, au ars aproximativ 3.500 mp;

- comuna Negrași, au ars aproximativ 50.000 mp;

- comuna Vlădești, au ars aproximativ 200 mp;

- comuna Dârmănești, au ars aproximativ 300 kg deșeuri menajere;

- comuna Valea Iașului, au ars aproximativ 2.500 mp;

- comuna Ciofrângeni, au ars aproximativ 200 mp;

- comuna Sălătrucu, au ars aproximativ 10.000 mp, iar pentru stingerea incendiului a acționat și personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității;

- orașul Mioveni, au ars aproximativ 10.000 mp;

- șase incendii produse în orașul Ștefănești, în urma cărora au ars aproximativ 29.000 mp de vegetație uscată și în jur de 5200 kg deșeuri menajere;

- comuna Băiculești, au ars aproximativ 1.000 mp;

- orașul Topoloveni, au ars aproximativ 10.000 mp;

- două incendii produse în comuna Călinești, în urma cărora au ars aproximativ 30.200 mp;

- comuna Bogați, au ars aproximativ 30.000 mp de vegetație uscată, incendiul prezentând pericol de propagare la pădure;

- comuna Stâlpeni, au ars aproximativ 50.000 mp de vegetație uscată, incendiul prezentând pericol de propagare la pădure;

- comuna Leordeni, aproximativ 500 mp.

 accidente în Argeș

          INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:

         În intervalul de referință, colegii noștri au fost solicitați să intervină la opt evenimente rutiere în care au fost implicate 15 vehicule, pompierii asigurând măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, precum și asistența medicală la nevoie, alături de echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. În urma accidentelor au fost identificate opt victime, iar după evaluare, cinci dintre acestea au fost transportate la spital. Totodată, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 113 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar