Un incident deosebit de grav a avut joi-noapte în comuna Bârla, unde mai mulţi tineri şi doi bărbaţi s-au încăierat orbeşte. Doi adolescenţi au fost internaţi, unul dintre ei fiind operat de urgenţă, fiindcă era în pericol să-şi piardă viaţa. La spital au ajuns şi ceilalţi, dar niciunul nu a trebuit să fie internat.
Conflictul a izbucnit în satul Urluieni, la o petrecere a bradului înainte de nunta care va avea loc mâine, aşa cum este obiceiul locului. Mai mulţi tineri din localitate împărţiţi în două grupuri s-au luat la ceartă din nimic şi cel mai probabil pe fondul consumului de alcool, conflictul a degenerat. De la ceartă la bătaie n-a mai fost decât un pas, iar după cum susţin martorii, împricinaţii ar fi scos cuţitele şi s-ar fi tăiat cu cuţite între ei. Doi puştani, unul de 16 ani, şi tatăl lor, Eugen Albu de 42 de ani din localitate, s-au luat la ceartă cu un alt grup de trei persoane în vârstă de 16, 19 şi respectiv 36 de ani. În încăierarea iscată, unul dintre tineri ar fi scos un spray paralizant şi i l-a pulverizat în faţă lui Eugen Albu.
A lovit orbeşte
Înebunit de usturime, acesta a început să lovească orbeşte cu cuţitul. Suprinzător, cel mai gravă rănit este chiar fiul de 16 ani al lui Albu şi există suspiciunea că cel care l-a înjunghiat este chiar tatăl său. El a ajuns la Spitalul de Pediatrie având mai multe plăgi tăiate dintre care una penetrantă şi întrucât era în stare gravă, iar viaţa îi era pusă în pericol, medicii au decis să fie supus unei intervenţii chirurgicale. La Pediatrie a fost adus şi adolescentul de 16 ani din celălalt grup, care avea o lovitură la cap, şi a fost internat pentru investigaţii de specialitate. De asemenea, tânărul de 19 ani şi bărbatul de 36 de ani au fost şi ei aduşi la Spitalul Judeţean, dar n-a fost nevoie de internarea fiindcă aveau doar nişte contuzii şi zgârieturi.
Riscă din nou închisoarea
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, iar Eugen Albu a fost ridicat pentru audieri. Azi, cazul a fost preluat de judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, iar procurorii de la Parchetul Costeşti au declinat competenţa către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Dacă medicii legişti vor ajunge la concluzia că viaţa puştanului operat a fost pusă în primejdie, este posibil ca anchetatorii să schimbe încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor. Asta chiar ar fi o lovitură pentru Eugen Albu, care chiar dacă n-a avut nici cea mai mică intenţie să-şi rănească propriul fiu, riscă să ajungă din nou după gratii. Am zis din nou, fiindcă în 2011 bărbatul a fost arestat şi condamnat pentru tentativă de omor, după ce împreună cu un altul a bătut crunt un consătean şi a ieşit din închisoare în 2015.