Acasă / EVENIMENT / Incendii fără victime în Argeș

Incendii fără victime în Argeș

Miercuri seară, în Argeş au izbucnit două incendii. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.

Curtea de Argeş
Astfel, două autospeciale ale pompierilor de la Detaşamentului Curtea de Argeş au acţionat pentru lichidarea flăcărilor care au cuprins o bucătărie de vară de pe strada Plopiş din municipiul Basarabilor. Au ars aparate electrocanice lăsate sub tensiune, iar din verificări a rezultat că tot necazul a pornit de la un scurtcircuit survenit la un cablu electric defect sau izolat necorespunzător. Potrivit echipelor de intervenţie, focul a fost amplificat de vântul care sufla cu putere.

IncendiuBaiculesti01Băiculeşti
Un alt incendiu a izbucnit în jurul orei 21.15 a serii de miercuri la un depozit de furaje din Băiculeşti, satul Valea lui Enache, în zona fostei crescătorii de porci de la Anghineşti. La locul incidentului au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă şi opt pompieri, dar, cu toate eforturile depuse, baloţi însumând 30 tone de furaje s-au făcut scrum. Intervenţia a fost deosebit de dificilă atât din cauza cantităţii mari de materiale combustibile, cât şi a vântului, şi a durat peste cinci ore. Din primele date rezultă că incendiul a fost cauzat de aprinderea unei mirişti. Lăsat fără supraveghere, focul s-a extins cu rapiditate. Depozitul aparţine lui Daniel Petrescu, unul dintre cei mai mari crescători de oi din judeţ, cunoscut pentru mişcările de protest pe care le-a organizat la Curtea de Argeş sau la care a participat în capitală alături de alţi oieri din ţară. Petrescu este convins că cineva a pus focul intenţionat. „Mi-au ars 10.000 de baloţi, mi-au dat foc intenţionat! Eu am primit tot felul de ameninţări, că o să mă lase ei fără oi, că o să mă termine. Au venit poliţia, pompierii, au stat până dimineaţa. Au scris în raport „mână criminală, foc pus intenţionat”. Ferma este în câmp; este împrejmuit totul inclusiv de un râu. Este îngrădit”, le-a declarat Dan Petrescu jurnaliştilor din municipiul Basarabilor. Şi tot el mai zicea că dacă nu se intervenea la timp, focul ar fi putut ajunge la saivanul cu oi. Ieri-dimineaţă, oierul a mers la poliţie pentru a depune o plângere.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Femeie de 33 de ani, dispărută! (1)

Femeiea de 32 de ani, dispărută a fost găsită!

Femeia a fost depistată, în apropierea unei stâne de pe raza localității Valea Danului.Din verificările ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar