Acasă / EVENIMENT / Incendiile, unul dintre principalele pericole ale iernii

Incendiile, unul dintre principalele pericole ale iernii

Curăţaţi-coşurile-de-fum
Zilele trecute, pompierii de la Garda de Intervenției Vedea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitate, iar în sprijin s-a deplasat o autospecială de la Detaşamentul Pitești, precum şi o ambulanţă a serviciului judeţean. Primul echipaj de pompieri ajuns la fața locului a constatat că incendiul se manifesta cu flăcără violentă în interiorul unei bucătării și la partea superioară a casei. Militarii au luptat pentru a împiedica incendiul să se propage în interiorul locuinţei și la alte imobile aflate în imediata vecinate. Din fericire nimeni nu a fost rănit, iar persoanele din locuinţă şi-au dat seama că ceva nu este în regulă când s-a întrerupt alimentarea cu energiei electrică şi când au ieșit în curte au observat flăcările şi au sunat 112. Au ars 150 mp din acoperiş şi 100 mp la nivelul încăperilor, intervenția a durat aproximativ două ore, iar alimentarea cu electricitate s-a întrerupt din cauză că ardeau firele.
La un pas de dezastru
Un alt incendiua fost semnalat la o casă din Lerești şi au interveniut efective ale Detașamentul de Pompieri Câmpulung cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Potrivit ISU Argeş, vecinii au văzut că iese fum din locuință, iar acasă nu era nimeni. Ei au anunțat posibilitatea izbucnirii unui incendiu la 112 și au încercat să cheme proprietarul înapoi acasă. Din fericire, a fost vorba doar de fumegație provenită de la un material textil lăsat lângă soba încinsă. Şi la Bârla, satul Mozăceni Vale, pompierii Secţiei Costeşti au intervenit cu două autospeciale și un echipaj SMURD pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă. Au ars acoperișul locuinţei pe aproximativ 60 mp plus încă circa 15 mp de la o bucătărie. Din câte se pare, incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum cu defecţiuni. Încă un incendiu a izbucnit ieri-dimineaţă la o casă bătrânească din comuna Rătești. Din primele informații reise că proprietarii au observat cum locuinţa le este cuprinsă de flăcări și au alertat imediat autoritățile. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă ale pompierilor din Topoloveni şi o ambulanţă SMURD pentru acordarea primelor îngrijri medicale în caz de nevoie.
Recomandări
Întrucât în sezonul rece gospodăriile cetăţeneşti sunt predispuse incendiilor, pentru a evita astfel de situaţii, pompierii militari recomandă să: * nu folosiți sobe cu fisuri/crăpături sau alte mijloace de încălzire defecte și obligatoriu să aibă ușițe la focare/cenușare; * nu uscați pe sobe materiale combustibile (lemne, rufe sau alte materiale); * nu supraalimentați sobele, obligatoriu ușița focarelor trebuie închisă şi pe cât posibil acestea să nu fie lăsate nesupravegheate. „De asemenea, ecomandăm amplasarea unei tăvi metalice pe podea, nu aprindeți focul cu benzină, motorină sau alte lichide inflamabile care produc vapori, nu lăsați niciodată copii nesupravegheați cu soba aprinsă ori cu sursele de aprindere la îndemână. Izbucnirea incendiilor în locuințe și gospodării poate fi preîntâmpinată dacă sunt respectate masurile minime specifice de prevenire a incendiilor”, a transmis ISU Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar