
În acestă dimineață , pompierii de la mai multe subunități de intervenție din județ acționează în comuna Hârtiești, satul Hârtiești, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. Din primele informații arde generalizat o anexă, incendiul manifestându-se și la o locuință.La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu intensitate la mai multe anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 250 mp, precum și la acoperișul unei locuințe.
Flăcările amenințau să se extindă la o a doua casă dintr-o gospodărie învecinată.Pe lângă operațiunile de stingere, pompierii au intervenit și pentru protejarea construcțiilor din apropiere. Din interiorul anexelor au fost evacuate trei butelii. Până la acest moment nu au fost identificate victime.Intervenția este în desfășurare, cele trei autospeciale de stingere acționând pentru lichidarea incendiului și pentru identificarea eventualelor focare ascunse.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu intensitate la mai multe anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 250 mp, precum și la acoperișul unei locuințe. Flăcările amenințau să se extindă la o a doua casă dintr-o gospodărie învecinată.
Pe lângă operațiunile de stingere, pompierii au intervenit și pentru protejarea construcțiilor din apropiere. Din interiorul anexelor au fost evacuate trei butelii.
Până la acest moment nu au fost identificate victime.
Intervenția este în desfășurare, cele trei autospeciale de stingere acționând pentru lichidarea incendiului și pentru identificarea eventualelor focare ascunse.
În urma evenimentului, suprafața totală a construcțiilor afectate de incendiu este de aproximativ 400 mp (acoperiș casă și anexe).
Din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic, de la un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Pentru prevenirea unor situații nedorite, respectați recomandările noastre:
Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, respectați recomandările noastre:
– coşurile pentru evacuarea fumului trebuie curăţate de către personal specializat în domeniu cel puţin o dată pe an (în cazul utilizării de combustibil gazos) şi cel puţin de două ori pe an (în cazul sistemelor de încălzire alimentate cu combustibil lichid şi solid);
– nu este permis ca în coşuri sa fie încastrate elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului (de ex. căpriori, grinzi, scânduri);
– la trecerea prin acoperiş se va lăsa o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară şi elementele combustibile ale acoperişului;
– coşurile din zidărie vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor şi acoperişurilor astfel:
a) la trecerea prin planşeu, prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor la 25 cm. În spaţiul dintre coş şi planşeu se introduce un strat de izolator incombustibil (din zidărie, gips carton ignifug, clingherit ş.a.) sau două straturi de pâslă îmbibate cu argilă;
b) la trecerea prin acoperiş, prin lăsarea unei distanţe de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele acoperişului, iar golul produs se închide cu un şorţ de tablă;
c) coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
d) coşurile din zidărie vor fi permanent întreţinute fără crăpături şi curăţate. Este interzis a se folosi coşurile din zidărie netencuite;
e) coşurile de fum din metal (burlane) nu vor fi instalate la o distanţă mai mică de 70 cm faţă de pereţii de scândură sau paiantă;
f) verificarea periodică a cazanelor şi a recipientelor sub presiune de către personal autorizat ISCIR, este obligatorie;
g) de asemenea, în volumul podurilor coşurile din zidărie trebuie să fie spoite în var pentru depistarea la timp a eventualelor fisuri iar uşiţele de vizitare trebuie să fie menţinute în stare corespunzătoare.
Foto Press 24


