Sesizare incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Dârmănești, satul Piscani. Intervin pompierii de la Detașamentele Mioveni și Pitești. Este vorba despre un incendiu care se manifestă la două construcții învecinate. Forțe și mijloace care intervin la fața locului: două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Se suplimentează forțele de intervenție cu încă o autospecială de stingere.
În urma incendiului au fost afectate două construcții. Este vorba despre o locuință, unde a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 mp și o anexă, unde a ars acoperișul pe aproximativ 20 mp, ambele din aceeași gospodărie. A mai fost afectată aparatură electrocasnică depozitată în interiorul anexei și tavanul, alături de pereții etajului superior al locuinței. Nu au fost înregistrate victime.Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic al curentului electric.