Acasă / EVENIMENT / Incendiu izbucnit la magazia unui restaurant le-a stricat petrecerea

Incendiu izbucnit la magazia unui restaurant le-a stricat petrecerea

Petrecerea de tăiere de moţ a unui băieţel de un anişor a fost stricată de un incendiu. Cei 40 de petrecăreţi adunaţi, duminică seară, într-un local din cartierul Prundu, nu s-au speriat cînd au văzut fumul gros. Au alertat salvatorii şi au ieşit afară, unde au continuat să se distreze, pînă ce pompierii au stins incendiul.
Cînd se distrau mai bine, un fum gros a pus stăpînire pe salonul unde avea loc petrecerea de tăiere de moţ a unui băieţel. Iniţial, toţi petrecăreţii au crezut că e vorba despre o surpriză. Nu era însă fum de scenă, ci un incendiu!
După aproximativ o oră, petrecerea fost reluată. „Două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Bradu au intervenit în municipiul Piteşti, pe strada Horia Cloşca şi Crişan, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la magazia unui restaurant. Au ars materiale combustibile, textile, naturale şi plastice. A fost o intervenţie u­şoa­ră. Incendiu a fost stins rapid. N-au exisat victime. Rămîne să stabilim împreună cu poliţia cauza probabilă a incendiului“, a declarat, duminică seară, plutonier major Doi­el Pricoapsă, de la Detaşamentul de Pompieri Bradu. Pompierii au stabilit ulterior şi cauza care a dus la izbucnirea incendiului, un scurtcircuit, din cauza unui cablu electric defect.

Sursa text-curier.ro
Foto-Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar