Acasă / EVENIMENT / Incendiu la o hală de producţie din Căteasca

Incendiu la o hală de producţie din Căteasca

Luni spre seară, ISU Argeş a fost anunţat că o hală din Căteasca, în zona kilometrului 94 al Autostrăzii Piteşti – Bucureşti, a fost cuprinsă de flăcări. Către localitatea precizată au fost trimise cinci autospeciale de stingere, o autoscară, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de cercetare CBRN (chimic, biologic, radiologic şi nuclear) şi două ambulanţe SMURD de la Detaşamentele de Pompieri Bradu şi Piteşti însumând 35 de pompieri. Forţele de intervenţie au constatat că incendiul care se manifesta violent cu flacără şi degajări mari de fum pe aproximativ 200 mp (hala având în total 400 mp) la acoperişul halei unde se produceau trape pentru diverse construcţii. În interior se aflau acetonă şi poliesterice, dar nu a existat pericol de explozie. Urmare a evenimentului, trei angajaţi s-au autoevacuat, iar un al patrulea, tot salariat, un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a intervenit pentru stingerea flăcărilor, a suferit arsuri de gradul I la picioare. El a fost asistat medical de echipajele SMURD, dar a refuzat transportul la spital. Au ars hala, care a fost distrusă în proporţie de 75%, cinci matrice şi circa 200 părţi componente ale acestora, iar incendiul a fost lichidat după aproximativ trei ore. Din verificări a rezultat că focul a fost cauzat de efectul termic al curentului electric survenit la un cablu defect.

… Şi la un restaurant
Un alt incendiu a luni noapte la un magazin alimentar şi restaurant de pe strada Fraţii Goleşti din Câmpulung. Acolo au intervenit trei autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la detaşamentul de pompieri din municipiul de la poalele Mateiaşului, care au lichidat focul în foarte scurt timp. Au ars o friteuză şi vreo doi metri de cablu electric, iar din cercetări s-a stabilit că incendiul a fost cauzat de friteuza lăsată sub tensiune fără a fi supravegheată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

466043727_10234578332989568_5096655413277771799_n

,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin

Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar