Intervin trei echipaje cu două autospecialele pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD, iar în sprijin au plecat echipaje și autospeciale pentru a asigurat continuitatea intervenției.La prima evaluare, hala ar avea o suprafață de aproximativ 200 mp și incendiul se manifestă la o parte din aceasta.Pentru stingerea incendiului au fost alocate 6 echipaje cu 6 autospeciale pentru stingerea incendiilor și un echipaj cu o ambulanță SMURD pentru a sigura primul ajutor calificat la nevoie.Până în acest moment nu au fost identificate victime, nu se lucra.Nu a mai fost nevoie de unul din echipaje cu o autospecială de stingere ale incendiilor.
La fața locului se acționează cu cinci autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.Incendiul este localizat, iar construcția este inundată cu fum.Suprafața halei este mai mare de 200 mp.De asemenea, au ars și materiale combustibile dintr-o încăpere a halei.Construcția are o suprafață de aproximativ 600 mp.Nu se lucra în hală la momentul izbucnirii incendiului.S-a acționat cu 5 autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.Nu au fost victime.Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică.Hala este construită din panouri sandwich și incendiul s-a propagat cu repeziciune la o suprafață de aproximativ 600 mp de acoperiș, dar și la pereți.