Duminică seară, două autospeciale cu apă şi spumă, însoţite de o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat ale Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş, au intervenit pe strada Victoriei din municipiul Basarabilor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă.Când au sosit, echipele de intervenţie au constatat că focul deosebit de puternic se manifesta la acoperiş, iar flăcările au distrus tavanul unei camere pe 25 mp suprafaţă, o grindă de lemn şi materiale textile. Echipajul SMURD le-a acordat primul ajutor proprietarilor în vârstă de 68, respectiv 80 de ani, acesta din urmă fiind transportat la spital întrucât făcuse atac de panică şi se rănise la mâna dreaptă. Din verificări a rezultat că incendiul s-a datorat efectului termic al coşului de fum neprotejat faţă de materialele combustibile din podul casei. Din aceeaşi cauză, la ora 2.24 a dimineţii de ieri, a luat foc şi acoperişul unei locuinţe din Dragoslavele. Flăcările, care ameninţau să se propage la întreaga locuinţă şi a distrus tavanul unei camere pe 12 mp suprafaţă şi materiale textile, au fost stinse de două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Câmpulung.
Val.N/Mihai N