Acasă / SOCIAL / Începe stagiunea estivală la Filarmonica Pitești

Începe stagiunea estivală la Filarmonica Pitești

„Petrică și lupul”, în Parcul Ștrand

 Filarmonica Pitești deschide seria concertelor stagiunii estivale cu două concerte educative. Acestea se vor desfășura sâmbătă, 21 august, de la ora 10.00 și ora 11.00, în Parcul Ștrand.  

Dacă până acum doar copiii s-au bucurat în cadrul concertelor educative de Petrică și Lupul, simfonia lui Serghei Prokofiev, de data aceasta și adulții se pot bucura, alături de copii, de minunata compoziție muzicală, scrisă de compozitorul rus în 1936. Naratorul, implicit consultantul artistic Silviu Deaconescu, spune o poveste pentru copii, în timp de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Tiberiu-Dragoș Oprea, va ilustra fiecare personaj din poveste.

Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007. În perioada 2009-2018, ca dirijor al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian din București, a susținut premiere, concerte și spectacole de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Filarmonicii George Enescu din București, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.  În martie 2019, a dirijat, la Belgrad, concertul de închidere a celei de-a XX – a ediții a Guitar Art Festival, iar o lună mai târziu a fost invitat pentru o serie de concerte în capitala culturală europeană Matera. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Horia Mihail, Răzvan Suma, Răzvan Stoica, Mihai Ungureanu. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Felicia Filip, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Cezar Ouatu, Ștefan Popov, Patricia Seymour ş.a

După finalizarea studiilor la Școala de Muzică și Liceul de Muzică din Rîmnicu-Vâlcea, Silviu Deaconescu a continuat perfecționarea în muzică, absolvind cu succes Universitatea Națională din București, la clasa pedagogie, dirijat și compoziție. În studenție, și-a „dirijat” colegii, a fost bas-bariton în corala „Kontakion” a U.N.M.B și violist în Orchestra de Cameră „Philarmonia” a Centrului Tinerimea Română, alături de care a efectuat turnee în Spania și a creat lucrări muzicale, unele dintre ele, premiate. Din 2007, a contribuit la construcția Filarmonicii Pitești, fiind dirijor al corului simfonic și consultant artistic, programând și organizând evenimente artistice, redactând programe de sală, stabilind repertorii. În 2018, a absolvit c0ursurile de master în Dirijat orchestră la clasa maestrului Petru Andriesei. La Filarmonica Pitești a dirijat concerte educative, concerte simfonice, vocal-simfonice,  concertul de închidere a stagiunii 2012-2013, sau concertul de Crăciun din 2018, alături de Corul Arhiepiscopiei și orchestra noastră simfonică. Intrarea este liberă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar