În perioada 7 – 20 septembrie, va avea loc o campanie naţională de informare şi prevenire în şcoli iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne. Poliţia judeţeană şi Jandarmeria Argeş, Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Argeş, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Piteşti, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean, sunt instituţiile implicate în acest proiect destinat informării şi prevenirii riscurilor în unităţile de învăţământ din judeţul sub coordonarea Instituţiei Prefectului. Activităţile se vor desfăşura în instituţiile de învăţământ din mediul urban şi rural, în şcoli gimnaziale şi licee, sub sloganul „O şcoală sigură, fără droguri, trafic de persoane şi criminalitate!” Planul de acţiuni cuprinde 39 de evenimente tematice în tot atâtea unităţi şcolare, dintre care 18 licee, şase colegii şi 15 şcoli gimnaziale. Campania va debuta pe 8 septembrie, când vor fi distribuite materiale informative în parcuri, centre comerciale şi în alte locuri aglomerate. Pe data de 9 septembrie, reprezentanţii instituţiilor implicate vor transmite un mesaj unitar elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice prezente la manifestările dedicate începutului anului şcolar.
Creşterea siguranţei în şcoli reprezintă unul dintre obiectivele prevăzute în Strategia Naţională de Apărare a Ţării şi un obiectiv strategic al Executivului, instituţiile responsabile fiind interesate să participe activ la consolidarea unui climat de siguranţă în mediul şcolar, bazat pe protejarea şi informarea corectă, atât pentru a contribui la educarea tinerelor generaţii, cât şi pentru a răspunde aşteptărilor legitime ale populaţiei ca şcoala să reprezinte un mediu dedicat prin excelenţă studiului şi educaţiei, protejat de violenţă sau de alte forme de