Acasă / EVENIMENT / Înjunghiat chiar de soţia sa

Înjunghiat chiar de soţia sa

Un bărbat a fost găsit într-o baltă de sânge, înjunghiat mortal în locuinţa sa. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte prin violenţă şi, în cele din urmă, au stabilit că bărbatul fusese ucis. Principala suspectă, soţia sa, a fost reţinută în aceeaşi seară, iar ieri a fost dusă la Parchet cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive.

fotopress24-18Zăcea pe pat
Evenimentul a avut loc luni după-amiază în comuna Priboieni, satul Pitoi, unde Iana Popa, de 54 de ani, s-a dus beată turtă la o vecină şi i-a zis că s-a certat cu omul ei, iar acesta s-a înfuriat, apoi s-ar fi înjunghiat şi a rugat-o să cheme ambulanţa. Vecina a mers acasă la Iana, unde l-a găsit pe Gheorghe Popa, de 48 de ani, zăcând nemişcat şi plin de sânge pe pat şi a sunat la 112. Cu toate eforturile depuse omul nu a putut fi readus la viaţă. Cazul a intrat în atenţia Serviciului de Investigaţii Criminale şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, care au început verificările.

Paralizase
A rezultat astfel că cei doi locuiseră o vreme la Piteşti, după care au decis să se mute în casa natală, pe care femeia o are la Priboieni. În urmă cu peste un an, Gheorghe a suferit un atac cerebral şi a rămas cu pareză pe jumătate din corp. Întrucât era aproape imobilizat, bărbatul a fost încadrat în grupă de handicap, iar soţia a ajuns însoţitor, primind şi indemnizaţia prevăzută de lege pentru îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi. Aceşti bani constituiau singura sursă de venit deoarece niciunul nu îndeplinea condiţii de pensionare, dar o bună parte se ducea pe băutură. Fostă angajată în construcţii, femeia avea patima băuturii, iar consumul de alcool a stat de multe ori la baza unor scandaluri iscate în casă. Şi tot din cauza băuturii Iana nu se înţelegea cu niciuna dintre rudele care locuiau în apropiere. Potrivit anchetatorilor, cei doi au un fiu care a plecat de acasă găsindu-şi de lucru la Piteşti. Sătenii spuneau că e un băiat de 25 de ani, la locul lui, calculat şi respectuos, care din când în când venea în vizită la părinţi.

Nu-şi aminteşte nimic
Întrebată ce s-a întâmplat, Iana, aflată în stare avansată de ebrietate, le-a spus oamenilor legii că l-a găsit pe bărbat înjunghiat, dar nu a putut preciza de ce anume cuţitul era aruncat pe jos lângă pat. De altfel, din cauza băuturii, femeia devenise recalcitrantă, răspundea cu „nu ştiu”, zicea că nu-şi aminteşte nimic şi avea momente de ieşiri necontrolate. Vecinii susţineau că femeia e cunoscută ca un cal breaz în comună, că a mai fost amendată de agenţi ai postului local de poliţie, că ori de câte ori bea începea să facă scandal etc.

Soţia, încarcerată
Trupul fără viaţă a fost trimis la medicina legală pentru autopsie, iar oamenii legii au stabilit că există indicii care conduc cel mai probabil spre varianta unui omor. Deşi susţinea că omul ei s-ar fi înjunghiat, femeia zicea că ea nu ştie ce s-a întâmplat. Punând lucrurile cap la cap, anchetatorii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, între cei doi soţi s-a iscat un conflict care a degenerat în acte de violenţă, iar bărbatul a fost înjunghiat de nevastă. O singură lovitură de cuţit a primit victima în piept, suficientă pentru a-i curma viaţa. Seara târziu, Iana Popa a fost reţinută 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerată în arestul poliţiei judeţene. Ieri după-amiază a fost condusă la parchet cu propunerea de a fi prezentată Tribunalului Argeş în vederea arestării preventive pentru omor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar