Acasă / SOCIAL / Înotând prin mâl în căutarea peştelui

Înotând prin mâl în căutarea peştelui

Ieri-dimineaţă, lacul de acumulare Prundu a fost golit, operaţiunea fiind necesară pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la pilonii de susţinere a podurilor peste râul Argeş, respectiv Râul Doamnei. Deşi acţiunea nu a fost mediatizată, golirea acumulării n-a scăpat neobservată de unii locuitori ai cartierului Tudor Vladimirescu şi ai oraşului Ştefăneşti. În scurt timp, zeci de oameni s-au strâns pe malul lacului, iar cei mai curajoşi dintre ei s-au avântat în mâlul care pe alocuri le ajungea până la gât. Toată această tevatură nu a avut drept scop o baie gratis de nămol de primăvară, ci capturarea a cât mai multor kilograme de peşte. Că tot nu costa nimic. Unii au venit dotaţi cu plase speciale, alţii cu sacoşe sau cu saci de rafie ori folie. Plini de mâl până-n creştet, pescarii de ocazie alergau de colo-colo fără să ţină cont că le cad hainele de pe ei. Cea mai aprigă bătălie se dădea pentru cele câteva ochiuri de apă rămase pe fundul lacului, unde se credea că s-ar fi retras peştii cei mari, că de plevuşcă, vorba aia, era plină balta. La un moment dat, unul dintre oameni a scos la suprafaţă o ştiucă de toată frumseţea, pe care a băgat-o grăbit în sac temându-se parcă să nu-i fie furată.

Val Nicolau
Foto: Mihai Neacşu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar