Acasă / SOCIAL / Inspectoratul General de Poliţie a demarat campania de prevenire „Votează legal!“

Inspectoratul General de Poliţie a demarat campania de prevenire „Votează legal!“

De ieri, sîntem în cam¬pa¬nie electorală pentru a¬legerile prezidenţiale. Tot de ieri, Inspectoratul Ge¬neral de Poliţie a dema¬rat campania de pre¬ve¬nire „Votează legal!“ Au fost lipte afişe prin care ce¬tăţenii sînt avertizaţi că îşi riscă libertatea dacă vor încălca legea în timpul alegerilor.
Potrivit legii, orice încălcare din timpul alegerilor poate atrage de la sine fie o amendă, fie pedepse cu închisoarea. Reglementările în vigoare arată că înscrierea cu bună ştiinţă a unui alegător în mai multe liste electorale permanente, înscrierea în listele electorale sau tabelele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot pot a¬duce de la sine o amendă cuprinsă între 4.500 şi 10.000 lei.
Anumite incidente din ziua votului constituie infracţiuni şi sînt pedepsite ca atare. Astfel: „îm¬piedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de vot sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseste cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi“, se arată în Legea 370/2004. Pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani riscă cei care oferă, dau bani sau alte foloase pentru a-l determina pe alegător să voteze un anumit candidat. Nu constituie mită electorală bunurile cu valoare simbolică, inscriptionaţe cu însemnele unei formaţiuni politice, de genul pixuri, brichete etc. „Fapta persoanei care votează: fără a avea acest drept; de două sau mai multe ori, prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu a¬ceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals“, declara Mă¬dălina Sima, purtător de cuvînt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş. Aceasta a mai precizat: „Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu a¬mendă. Dacă fapta a fost comisă de un membru al Biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi“.
Sursa text-curier.ro

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar