Acasă / EVENIMENT / Întâlnire cu manageri ai unităților de învățământ piteștene, la Primăria Pitești

Întâlnire cu manageri ai unităților de învățământ piteștene, la Primăria Pitești

Miercuri, 09 martie 2022, la Primăria Municipiului Pitești, a avut loc o întâlnire între primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, și directori ai unităților de învățământ din Pitești. Alături de edilul municipiului, au fost prezenți viceprimarii Gelu Tofan și Mihai Mihăilescu, precum și inspectorul școlar general, Alina Manea.

Întâlnirea a fost organizată în vederea semnării contractelor de management administrativ financiar de către cei 29 de directori ai unităților de învățământ preuniversitar de stat (grădinițe, școli, licee), care, în urma validării rezultatelor concursului organizat pentru ocuparea acestei funcții, au primit decizia de numire în funcție.

Au fost prezentate strategiile municipalității privind investițiile, reparațiile și modernizările programate spre realizare, în acest an, în unitățile de învățământ piteștene. S-a subliniat rolul și responsabilitatea directorilor în calitate de administratori direcți ai școlilor. A fost lansată, de asemenea, invitația participării și implicării elevilor piteșteni la manifestările prilejuite de festivalul Simfonia Lalelelor.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar