Acasă / EVENIMENT / Interceptările din dosarul medicilor psihiatri, anulate

Interceptările din dosarul medicilor psihiatri, anulate

MediciPsihiatriPitesti01

Cu doi ani în urmă, medicii psihiatri Valerian Azamfire şi Eli Morman, precum şi asistentele Eleonora Stoicescu şi Cristina Constantinescu au fost trimişi în judecată pentru luare de mită. Aceştia sunt suspectaţi de ofiţeri ai Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie că ar fi primit mită de la 288 de pacienţi în schimbul eliberării unor documente medicale false care să ateste că suferă de diverse afecţiuni în baza cărora să se poată pensiona medical. După ce au obţinut autorizaţie de la instanţă, procurorii au instalat camere video ascunse în cabinetele celor doi medici. Din septembrie şi până acum au fost audiaţi zeci de pacienţi şi la instanţă au fost depuse copii ale înregistrărilor făcute anchetatori. Întrucât Curtea Constituţională a declarat ilegale interceptările făcute de SRI pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe baza controversatului protocol încheiat între cele două instituţii, aceste probe au fost contestate de către cei în cauză. Ţinând cont de decizia CCR, Tribunalul Argeş a declarat nule interceptările din dosar, precum şi fotografiile realizate cu aparatura de supraveghere montată în cabinetele celor doi medici. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 22 aprilie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar