Acasă / EVENIMENT / Intervenție promptă a polițiștilor locali pentru oprirea unui incendiu pe strada Craiovei

Intervenție promptă a polițiștilor locali pentru oprirea unui incendiu pe strada Craiovei

Astăzi, în jurul orei 18:20, polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenție al Poliției Locale Pitești au fost direcționați de către dispecerat către strada Craiovei, în zona blocului E, unde a fost semnalat un incident grav: o persoană a incendiat platforma de gunoi din proximitate.

Echipajul s-a deplasat cu celeritate la fața locului, reușind să surprindă persoana suspectă, care a încercat să fugă la vederea patrulei. După câteva minute de urmărire, aceasta a fost depistată și reținută, ascunsă printre haine vechi, în spațiul comun al unui bloc din apropiere.

Focul a fost lichidat de către polițiștii locali înainte ca acesta să se extindă și să provoace pagube mai mari. Având în vedere comportamentul deviant și riscul social generat de fapta sa, polițiștii locali și-au asumat solicitarea de internare nevoluntară, în conformitate cu prevederile Legii nr. 487/2002 privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice.Solicitarea a fost analizată și acceptată de medicul de gardă al Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești, persoana fiind preluată în vederea evaluării și acordării îngrijirilor de specialitate.

Poliția Locală Pitești își reafirmă angajamentul de a acționa ferm și rapid în toate situațiile care pot pune în pericol siguranța cetățenilor și ordinea publică, colaborând strâns cu instituțiile abilitate pentru protejarea comunității.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

RADAR-ARGES

Conducător auto de 55 de ani,scos din trafic de către polițiști din Topoloveni

În ziua de 28 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat un ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar