Sfârșit de tură în forță pentru pompierii argeșeni. Aceștia au fost solicitați să intervină pe raza județului nostru la trei evenimente rutiere în care au fost implicate trei autotrenuri și două autoturisme. Incidentele s-au soldat cu două persoane rămase blocate în interiorul vehiculelor.
Primul accident rutier s-a produs între un autotren și un autoturism în jurul orei 21.45, pe raza localității Albota. Nu au fost găsite victime încarcerate, iar pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
Echipajele medicale sosite la fața locului au preluat o femeie și un bărbat din autoturism, pe care i-au transportat la spital pentru investigați medicale amănunțite. Persoana preluată de către paramedicii SMURD a fost șoferul în vârstă de 33 de ani, care acuza dureri la membre și la spate.
Al doilea a avut loc spre dimineață, în jurul orei 04.20, când un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile, în localitatea Cotmeana. A fost nevoie de intervenția echipajului de pompieri, pentru extragerea în siguranță a șoferului în vârstă de 51 de ani. Pacientul acuza dureri în zona toracelui și a fost preluat de paramedicii SMURD, care l-au transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite.
Ultimul incident rutier la care a intervenit tura de serviciu de ieri s-a produs pe raza localității Ștefănești, în jurul orei 06.15. În imediata apropiere de locul accidentului se afla domnul căpitan Costache Bogdan, care a observat în zonă un nor dens de praf, scos de un autotren și un autoturism ieșite în afara părții carosabile. Fără să vadă ce era în spatele prafului, și-a dat seama că era vorba de un accident rutier și s-a îndreptat repede spre locul evenimentului, unde a constatat faptul că, în incident au fost implicate un autoturismul în care se afla un bărbat de 62 de ani inert și un cap tractor cu cisternă intrat într-un gard și un contor de gaze. A anunțat producerea evenimentului pe numărul unic de urgență 112 și a asigurat măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor cu sprijinul participanților la trafic. Victimă a fost doar șoferul autoturismului, cu care Bogdan a reușit să stabilească și să mențină un contact verbal, păstrându-l în stare de conștiență până la sosirea colegilor de la Garda de Intervenție Topoloveni. Din fericire, bărbatul a fost extras și preluat de către echipajul SMURD, fiind transportat la spital conștient și prezentând câteva răni la nivelul capului.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...