Acasă / EVENIMENT / Investiție fonduri europene Spitalul Valea Iașului

Investiție fonduri europene Spitalul Valea Iașului

Marius Nicolaescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, a fost în teren la Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei” Valea Iașului, acolo unde s-a intrat în ultima etapă a proiectului finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare, în valoare de 9,8 milioane lei, din care 9,5 milioane lei fonduri nerambursabile. Prin intermediul proiectului „Consolidarea infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combaterea epidemiei de Covid-19”, este realizată instalarea de sisteme de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen, precum și extindere infrastructurii electrice și de fluide medicale.
„Practic, acest ultim proiect pe fonduri europene semnat de către Spitalul de la Valea Iașului, vizează înlocuirea instalației electrice care este din anul 1949, de când a fost construit spitalul. Prin aceste fonduri europene, întreaga instalație electrică a spitalului va fi schimbată și în felul acesta primim toate autorizațiile de funcționare la ISU.Am avut niște probleme de discutat cu antreprenorul și cu factorii de decizie privind alimentarea cu energie electrică de la punctul de transformare. Sperăm ca sumele eligibile să fie cheltuite până la sfârșitul anului, iar eventualele lucrări rămase să fie cele din sumele neeligibile care pot fi plătite în cursul anului viitor” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

VIDEO : https://youtu.be/x8v7c_XBW8Q
„Avem în acest moment două surse de oxigen și suntem a patra instituție în țară care avem montat și dat în folosință un generator de producere oxigen. Deja noi, din decembrie 2019, înainte de Covid, am dat în folosință o stație de oxigen care este extinsă prin aceste pe fonduri europene până la 212 prize, câte una pentru fiecare pat în parte, cu toate sistemele de ultimă generație și cu senzor de măsurare a concentrației de oxigen în fiecare salon. Realizăm ceva care ne pune la adăpost de orice eveniment nedorit” – Florentina Matei, manager Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei” Valea Iașului.”
Radiologie panoramică, CT ultraperformant, singurul generator de oxigen din județ
Spitalul de Pneumoftiziologie ”Sf. Andrei” de la Valea Iașului, care a fost în prima linie în lupta împotriva COVID, a beneficiat de numeroase investiții majore, atât prin fonduri europene, cât și de la Consiliul Județean Argeș, unitatea urmând să devină una din cele mai moderne din țară.
„Cu această ocazie, ne-au fost prezentate și celelalte investiții care au fost realizate pe fonduri europene și aici aș enumera generatorul de producere oxigen, care este unic în județul Argeș, dar și stația de epurare, care este o investiție cu fonduri de la Consiliul Județean” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
„Așa cum bine știți, spitalul nostru, pe perioada Covid, a desfășurat o activitate medicală intensă de linia întâi și personalul nostru a reușit salvarea multor vieți. Am făcut o mulțime de investiții, pornind de la o stație de epurare nouă, de ultimă generație, complet automatizată, cu fonduri de la Consiliul Județean Argeș. Am făcut reparații capitale la centrala termică a spitalului. În toate saloanele avem băi proprii și toate utilitățile: apă caldă, apă rece, televizor, frigider și vom avea prize de oxigen pentru toate cele 212 paturi, precum și internet. Pe timpul COVID-ului, din marele proiect pentru dotare cu aparatură, spitalul a achiziționat un sistem de radiologie cu sistem PAX-I de ultimă generație și un computer tomograf. Am reușit să înlocuim și ascensorul de persoane, vechi din 1969, cu o cofinanțare de la Consiliul Județean Argeș” – Florentina Matei manager Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei” Valea Iașului.Spitalul de Pneumoftiziologie ”Sf. Andrei” Valea Iaşului acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice necesare pentru asigurarea de servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronic sau servicii medicale într-o singură specialitate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Femeie de 33 de ani, dispărută! (1)

Femeiea de 32 de ani, dispărută a fost găsită!

Femeia a fost depistată, în apropierea unei stâne de pe raza localității Valea Danului.Din verificările ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar