Acasă / EVENIMENT / ISU Argeş a primit vizita secretarului de stat în cadrul MAI, dr. Raed Arafat

ISU Argeş a primit vizita secretarului de stat în cadrul MAI, dr. Raed Arafat

Ieri, dr. Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, s-a aflat în vizită oficială în Argeş, ocazie cu care a participat la bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi a vizitat Centrul de Primiri Urgenţe a Spitalului de Pediatrie aflat în subordinea Consiliului Judeţean. La bilanţul ISU, dr. Arafat a punctat în mod special faptul că în ultima perioadă s-a pus accentul pe dotarea acestui inspectorat la nivelul celorlalte unităţi similare din ţară, investiţii care vor continua şi pe parcursul acestui an. De asemenea, ISU Argeş are o colaborare foarte bună şi cu Consiliul Judeţean, aspect evidenţiat în cuvântul său de dr. Dan Manu, preşedintele CJ Argeş, care le-a adresat mulţumiri cadrelor ISU pentru profesionalismul cu care execută misiunile într-un judeţ cu toate formele de relief, expus majorităţii formelor de risc existente. „Consiliul Judeţean are parteneriate concrete cu ISU Argeş pe mai multe coordonate. Aş începe cu cele nouă unităţi medicale aflate în subordinea CJ Argeş şi aici ţin să-l felicit pe dr. Marius Pascu pentru parteneriatul şi activitatea desfăşurată de SMURD. O a doua colaborare importantă este cea dintre ISU şi Serviciul Salvamont, coordonat de directorul Adi Sănduloiu. Şi aici trebuie să-i mulţumesc şi dlui ministru Raed Arafat pentru elaborarea actului normativ din toamna anului 2017, care reglementează această colaborare, cu norme, cu proceduri. Şi nu în ultimul rând este o colaborare foarte bună în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, aflată în coordonarea dlui consilier judeţean Dorin Mărăşoiu”, a afirmat, printre altele, Dan Manu.

La Spitalul de Pediatrie Piteşti, dr. Raed Arafat a vizitat Centrul de Primiri Urgenţe, ocazie cu care a declarat: „Eu am venit la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului de Pediatrie pentru a vedea ce s-a realizat şi aici chiar pot să-i felicit pentru ce au făcut. Este o unitate care respectă reglementările în domeniu. Cu camera de resuscitare şi celelalte dotări pe care le au, dacă vine un copil în stare gravă, au dotările necesare să fie salvat. Pe lângă dotări, unitatea este bine compartimentată şi destul de spaţioasă”. Totodată, preşedintele CJ l-a informat pe secretarul de stat şi despre faptul că, în următoarele luni, urmare a demersurilor întreprinse la Ministerul Sănătăţii, unitatea va fi dotată cu un computer tomograf şi că la Pediatrie există un proiect cu finanţare europeană, care vizează extinderea şi dotarea unităţii. Întrebat de jurnalişti, Raed Arafat a evitat să dea un răspuns referitor la ancheta privind moartea, în 2016, a celor trei bebeluşi diagnosticaţi cu SHU (sindrom hemolitic uremic).

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar