Acasă / EVENIMENT / ISU Argeș, întâlnire cu șefii serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județ

ISU Argeș, întâlnire cu șefii serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județ

Pe 8 decembrie, a avut loc o întâlnire cu șefii Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență din județul nostru, conform ordinelor IGSU și activităților aprobate de către prefectul județului Argeș. În cadrul acesteia, reprezentanții noștri din partea Inspecției de Prevenire, Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și Centrului Operațional Județean au preluat pe rând cuvântul și au discutat despre modul de prevenire, dar și de gestionare ale unor situații de urgență, precum și despre noile prevederi legislative care reglementează unele activități.

Obiectivele acestor întâlniri țintesc menținerea și îmbunătățirea siguranței cetățenilor, consolidarea relațiilor între instituții și uniformizarea funcționări, în conformitate cu normele actuale.Totodată, apreciem dedicarea acestor servicii în activitățile din plan local, care vin în sprijinul nostru pentru prevenirea populației, învățarea modului de comportate în situații de urgență, dar și pentru participarea la misiunile de intervenție.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar